Categories
Entrepreneurship Personal Development

Management radical

Suntem fani ai managementului clasic, în care gestionăm oameni, resurse și sarcini. Consumăm foarte mult timp, energie și resurse ca să realizăm scopurile proiectului și ale companiei. Adesea suntem fixați pe ideea managementului clasic, care ne promite un sistem în care putem realiza absolut orice. Vă rog să luați în considerare că nu sunt un fan al acestui sistem și cunoștințele mele sunt limitate. Mă dau cu părerea reieșind din cele auzite de la colegi sau citite prin cărți. 

Acesta este un sistem care dă rezultate, atunci când oamenii smerit i se supun, acceptând regulile pe care acesta le impune. Ceea ce este bine atât timp cât se ating rezultatele prognozate. 

Probabil acest sistem omite faptul că natura umană este dinamică și schimbătoare. Odată pus sub presiune și ajuns la limite, sistemul cedează, fiindcă promisiunea unui sistem de management devine neînsemnată în comparație cu pericolul unei extenuări majore. 

Acest sistem trece testul de rezistență doar atunci când se depășesc termenii limită și jucătorii sunt scoși din zona de confort, iar regulile jocului încep să se schimbe. La această etapă, încep să apară erorile și ceea ce nu mai poate fi gestionat cu iscusință, natura umană. 

În lupta cu natura umană, nu prea avem șanse de câștig, decât dacă nu începem să aplicăm managementul radical prin care sondăm rădăcina problemelor și întărim sistemul. Aceasta nu se realizează prin instrumente performante sau careva tehnici unice, dar prin orientarea spre utilizator. Investițiile radicale în oameni pot cuprinde de la consilieri psihologice, până la traininguri de formare în carieră sau artă. Partea cea mai interesantă este că în așa mediu ”trainerii cu renume” nu prea au șanse de izbândă. La orizont, în așa situații, apar noii ”lectori” și ”guru” ai companiilor de succes, și anume facilitatorii care pot ”gestiona” oamenii și sunt orientați pe problemă, nu doar pe soluție. 

Paradigma managementului oferă o senzație de învechire, din moment ce necesită foarte mult efort ca să mențină sistemul vechi. Efortul acesta apare din rezistența actorilor din sistem, fiindcă ei vin cu viziuni diferite și la un moment dat au destulă încredere să înceapă să promoveze aceste viziuni. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.