Categories
Social

Marele Bruce – un simplu om, ce a crezut in ideile sale

“Using no way, like a way. Having no limitation, as limitation.” Bruce Lee

În traducere ar fi:
“Utilizează nici o cale, ca un fel de cale.  Să ai nici o limitare, ca limitare.” Bruce Lee

Este unul din primele citate pe care le-am reţinut. Are un sens profund şi fiecare îl înţelege în modul său. La moment mă inspiră în diferite domenii ale vieţii. Fie în sport, fie în muncă, fie în familie, sau în dezvoltarea personală, fie poate fi utilizat universal.

Deseori ne tot gândim că nu ştim ce vrem, sau nu ştim cum să procedăm într-o anumită situaţie, sau nu avem răbdare să vedem rezultate cât mai curând, şi ne dezamăgim, iar pe lângă toate ne mai aplicăm atent şi o doză de frustrare şi ocară, sie însuşi, exact cum ne făceau părinţii noştrii când eram mici. La asta doar ne pricepem de minune, avem cel puţin  12 ani experienţă în domeniu. Ce bravo suntem, dă să ne mângâiem pe tărtăcuţă, doar am meritat.

Cineva a spus, că o idee este ca o sămânţă, ea mai devreme, sau mai târziu, va încolţi. Ceea ce va face diferenţa, şi va asigura într-o oarecare măsura dacă va fi roadă, este perseverenţa, faptul că vei continua să cauţi metode, şi răbdarea pentru a obţine ce-ţi doreşti. Iată ce este important !!! Nu aceea că ai idei, ci credinţa continuă în ele, până le găseşti utilizare sau înţelegi că sunt false şi că mai sunt şi alte idei, care ai dori să le analizezi.

Să utilizezi nici o cale, ca un fel de cale. Îţi permite să vezi soluţii din orice situaţii, şi să găseşti idei acolo unde nu crezi că sunt. Să ai nici o limitare, ca limitare. Este procesul continuu de creştere, este evoluţia după Darwin, este ceea ce îţi spune că poţi merge mai departe, că mai sunt munţi de urcat şi că potenţialul uman este nelimitat. Niciodată nu poţi fi sigur cine eşti, şi unde este sfârşitul creşterii personale.