Categories
Entrepreneurship Personal Development

Tehnici și instrumente de prioritizare a timpului și a sarcinilor

La fiecare început de an avem impresia că o luăm de la capăt. Este un fapt bun, fiindcă ne dă posibilitatea să ne imaginăm cea mai bună versiune a noastră și să ne dorim mai mult. În mare parte chiar înainte de anul nou ne scriem o listă de dorințe, sau ne imaginăm ce am dori să obținem, scriem tot pe o foaie, iar după ardem foaia și o bem cu sampanie. Așa o traditie stranie că tot mă intreb daca încă lucreaza sau nu. 

Poate și lucrează, eu nu am încercat din păcate, dar ce am încercat a fost sa fac o cercetare pe partea de stabilire a prioritățile și gestionare a timpului. Dintre toate descoperirile cele mai importante au fost următoarele. 

Prima ne vorbește despre faptul ca este imposibil sa le reușim pe toate, iată de ce trebuie sa ne stabilim prioritățile și prin efort susținut sa le atingem. Uneori acest efort vine și prin faptul că trebuie sa negociem cu familia și prietenii, ca să avem timpul nostru pentru anumite obiective propuse spre realizare. Este acel sacrificiu de care mulți vorbesc, dar puțini l-au trăit. Și anume să renunți la recompensa de moment, pentru ceva mai important în viitor. 

A doua descoperire a fost ca niciodată nu voi găsi timpul potrivit și niciodată nu voi avea o săptămână întreagă sau câteva ore la rând ca să scriu în blog, ori să fac sport, iată de ce cel mai important este sa ne apucăm imediat cu pași mici să ne realizam scopurile. Să le împărtim în sarcini de pâna la 10-15 min și sa lucrăm zilnic asupra lor. Nici până acum nu am reușit să apreciez pe cât de eficientă este aceasta descoperire. În loc sa aștepți timpul potrivit, te apuci să faci minim lucruri posibile ca să progresezi spre scopul ales de tine. 

Pentru a susține succesele este important să aplicăm aceste tehnici cu următoarele instrumente disponibile online și gratuit. 

Google Calendar ne ajută să ne planificăm timpul pe ore, zile și săptămâni. În mare parte poți sa faci planificări și repetitive, care te ajuta sa-ti amintesti lucrurile importante exact atunci când ai nevoie. Te-ai întrebat cum poți să nu uiți nimic? Adaugă în calendar și el îți va trimite notificări ca să fii la curent cu toate ce ai de făcut. 

Asana sau Trello, ne ajută să gestionăm sarcinile, să nu le memorăm, dar să le depozităm și să ne stabilim un termen limită de realizare. Sarcinile pot fi modificate și adăugarea sarcinilor noi este foarte comodă, fiindcă poți să planifice și să ordonezi sarcinile, în caz de ceva modificări. 

Strava este pentru sportivi și te ajută să ții pasul cu prietenii tăi. Îmi place ideea de competiție, care te motivează să ții pasul cu prietenii tăi. 

Money Lover te ajută să ții evidența banilor și să-ți stabilești bugete anuale. Comparativ poți înțelege sumele cheltuite, pe care să le reduci și care este dinamica cheltuielilor și a veniturilor timp de un an. 

De ce este foarte important să folosim tehnicile și instrumentele de mai sus? Fiindcă, dacă nu măsori ceva, nu știi dacă progresezi sau nu și nu prea ai ideie de unde să începi. Avem nevoie să colectăm date, ca să luăm decizii cât mai aproape de realitate. 

Mie mi-au trebuit 4-5 ani să pot stăpâni aceste tehnici și instrumente, dar tot caut modalități de a mă îmbunătăți. Niciodată nu a fost simplu, însă când vezi rezultatele la sfârșit de an, realizezi cât de corecte au fost deciziile luate.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Do you pay cash or card?

Seriously, what do you prefer?

Did you think how easy is to have no cash with you? Somewhere it’s easy, but not so in Moldova. In our country, you should be ready to have both. You never know when you will need to buy something and the store can’t accept the card payments.

It is essential to keep the pace with new technologies and adapt quickly to what could help you;
– Use cards despite of cash.
– The app that tracks your finance. I use MoneyLover; you can search and find something that fits your need.
– Use internet banking to pay your bills it saves you a lot of time, and you can plan simpler your spendings.
– Plan and track everything, your travels, significant investments, spendings, etc. If a company need to have, any penny monitored, why you shouldn’t do the same?
– Save your most important files online, Google Drive, Dropbox, and Box are doing an excellent job for that.
– Use Google Drive and online Microsoft Office to keep your docs together. If you plan to track everything the online Excel its a good fit, also the mobile app is a help.
– Get a recommendation from Swarm and Foursquare apps. If you search for new places, this app will advise you.
– Open less social media apps; nowadays they are very big distractors and show you a lot of irrelevant content. Filter, filter, and filter again. Have your priorities in order and keep the focus to obtain your goals.
– Put together the Trello app boards and start planning your days, weeks, months and years. Boring? I don’t give a shit, I have one life to live, and I bet to live it as I want, not how others want. Even if it takes me five years to create systems that help me achieve what I dare, I can benefit from it at least another 40-50 years.
– Receive notifications from Google Calendar, not Instagram. More focus on whats important and fewer distractions on useless photos.
– Are books heavy? Read the e-books 🙂 easy and comfortable to use. And many many more.

Keep the pace with technology if that will increase your productivity and help you have a better life.

Photo by Wang Xi on Unsplash

Thank you for been here, I hope you will come back to read the next post.

Hint: Never stop learning and being curious, search for answers and enjoy yourself.