Raționalizăm în termeni de costuri și timp, dar de facto suntem doar speriați la culme.

Ce ne oprește să facem următorul pas? Care sunt motivele că amânăm lansarea unui proiect sau finalizarea unei sarcini?

Argumentele mereu sunt de ordin financiar și limitate de timp, însă realitatea ne spune că suntem speriați la culme. Fie recunoaștem, fie nu, dar în spatele procrastinării stă frica de ceva necunoscut sau de oricare alt ordin.

Conștientizarea prezenței fricii și forței ei asupra noastră deja ne poate ajuta să facem pasul spre finalizarea sau pornirea unor proiecte.

E mai bine să fim conștienți și să înțelegem riscurile și urmările lor decât mereu să evităm să facem pasul decisiv.

Fă pasul și lasă experiența să vină, doar astfel putem stăpâni frica și cuceri noi orizonturi.

Inspirat de 99U.

*Mulțumesc Unsplash.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

La 23 de ani

Ia-o mai usor, nu te ingrijora atit de mult ca nu iti reuseste ca unuia de 40 de ani, ca nu ai aceleasi succese, bani, masina, casa si nu iti poti permite atitea cite isi pot permite ei. Bucurate de ce ai si ia fiecare esec ca lectie, la sigur vei invata lectia si vei reusi sa faci mai bine data viitoare.

Cei care au succese la 40 de ani au facut greselile lor in tinerete, si continua sa greseasca si la 40 de ani. Cu cit mai de succes este o persoana cu atit mai multe esecuri a avut in viata sa. Daca ai o viata comfortabila, care nu te impinge sa faci greseli si toate vin de la sine, este foarte bine, insa astfel nu vei extinde limitele propriului caracter si nu te vei cunoaste din diferite perspective.

Articole asemanatoare: Cit ai 22 de ani

Sa ai tot de ce ai nevoie iti ofera siguranta, dar aceasta siguranta nu inseamna sa traiesti, inseamna sa te conservi ca un castravete si sa astepti sa treaca iarna. Un om are nevoie de mai mult, are nevoie sa indure propria “umbra”, care reprezinta toate calitatile lui negative si sa invete sa traiasca cu ele in acceptare. Are nevoie sa simta zi de zi maretia propriului Caracter si sa simta in singe acea adrenalina, acele endorfine, acea dopamina, care iti aduce satisfactie si te face sa te simti mindru de sine zi de zi.

Un om impacat cu sine este cel mai fericit dintre toti.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.

Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.

“o” metoda sau “zero” metoda

Nu cred in stiluri. Nu cred ca exista metode care sa fie utilizate in fiecare zi si in oricare situatii. Daca vorbim de viata dinamica, care este caracterizata printr-o continua schimbare nu este posibil sa te conduci doar dupa unele si aceleasi modele de comportament.

Cred in exprimarea propriei naturi, a propriei personalitati. Daca mergem pe calea data atunci fiecare situatie este unica si solutia pentru ea tot este unica. Uneori este o metoda veche, ce o cunosti deja, uneori este o metoda nou, pe care din cautari o afli si o inveti in aplicare, alteori totusi este un mix din tot ce cunosti si ce se potriveste la momentul dat.

Metodele existente, pe care le cunosti si le urmezi, ai putea sa le utilizezi si sa lucreze practic in majoritatea situatiilor, insa ele limiteaza dezvoltarea personalitatii. Daca creierul are un material gata, pe care sa il utilizeze, atunci il va utiliza, fiindca este mai simplu si mai usor pentru el.
Insa avem nevoie sa mentinem activitatea mintala la un nivel cit mai inalt. Astfel contribuim la largirea orizontului propriei personalitati si la crearea increderii in propriile forte.

Cind utilizam resursele personalitatii detinem incredere in propriile forte neprivind la faptul ca procedam corect sau avem sanse sa “sarutam” peretele chinezesc, cu 890 km/s. Ideea este sa ne autocultivam dar nu sa ne autoreproducem in continuu aceleasi idei si metode.
Ofera ceva nou creierului tau, hraneste-i inteligenta, lasa creativitatea sa se exprime, fii nu un “ego”, fii ceea ce ai fost nascut sa fii.

Fii mare, fii mic, orice ai in dorinta sa fii, insa nu fi indragostit in “ego-ul”, care este limitat de experientele traite.

Datorita faptului ca suntem multumiti de realizarile noastre si ne iubim, si ne place sa ne pupam in fund, singuri pe noi, scapam din vedere “momentul”, care devine istorie si este trecut cu precadere si cu necunoastere de cauza, in arhiva memoriei. Acea arhiva, care pastreaza toata informatia, pe care o prelucreaza creierul, incepind cu momentul conceperii si continuind existenta sub alte forme energetice, fie flori sau fluturi, fie dinozari sau vint.

Suntem extraordinari de minunati si magnifici, suntem eroii si sperietorile propriei existente. Suntem tot si totusi nimic pe alocuri, insa cui pasa daca nu doar noua cine suntem, cerul isi cauta de treaba, vintul sufla in salcioara, iar soarele arde o sopirla in Sahara. Pe luna nu-i vint, dar vintul de pe pamint nu-l doare ca acolo nu-i. Nu-i si nu-i, cine o zis ca trebuie sa fie. Prea multe socotim ca “trebuie” sa fie: o marire de salariu, un copil, o sotie, o bere, un tintar care sa nu muste, o zi de iarna cu 32 grade Celsius…”, prea multe.