Categories
Personal Development

Extremele te învață să apreciezi lucrurile simple și nu doar.

  • Ca să apreciezi zilele libere, muncește fără pauze o perioadă îndelungată de timp.
  • Ca să poți dormi bine, obosește-te prin activități fizice. 
  • Ca să alergi maratonul, aleargă distanțe mai mici și încearcă să găsești tempoul perfect. 
  • Ca să apreciezi zilele petrecute la muncă, stai în carantină. 

Vor fi multe extreme în viața aceasta, care vor dori ceva să ne învețe. Ține de noi dacă vom dori să ne adaptăm, să învățăm și să devenim mai buni. Dacă să analizăm situațiile extreme, ele în sinea lor nu sunt atât de dificile. Este mult mai grav că noi ne-am deprins să stăm în zona de cunoscut și confort. Că ne-am construit un sistem, care ne ajută să avem o viață liniștită, pe măsura posibilităților. Însă extremele au fost și vor fi parte din viața noastră. Cei ce își vor dori mai mult de la sine și de la viață vor trebui să se deprindă să trăiască în extreme bune, care-i vor ajuta să se descopere pe sine și să transforme potențialul în realitate. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development Social

Cine mai vrea o acadea?!

Părinții noștri ne-au oferit aproape tot de ce avem nevoie ca să ne descurcăm în viață. Cel mai valoros este faptul că ne-au crescut sănătoși. Ar fi putut să ne ofere mai multe, dar și noi probabil am fi putut să ne străduim mai mult. De fiecare dacă când cerem ceva de la ei, poate ar fi bine să ne întrebăm, dar lor a avut cine să le ofere mai mult?! Instinctul părintesc, cel dus în extrema protecționismului și extradădăcitului, adesea trece de limitele dezvoltării normale și creează paraziți sociali. Nu sunt expert în educația parentală, dar nici nu am experiență directă. Însă îmi pare normal ca copiii să crească ființe independentă, care să se poată descurca cu orice probleme din viață. Tendința în care protejăm prea tare copii, nu-i învață decât aceea că mereu vor fi părinții, care ne vor proteja și vor înfrunta problemele noastre. 

Însă fiecare cunoaște că realitatea nu este astfel. Iată de ce ne este ”greu” și ne ”jeluim” pe mărunțișuri. Deoarece, nu suntem maturi să înțelegem, că nimeni nu ne este dator cu nimic. Că părinții ne sunt o comoară, care ne-au oferit tot de ce am avut nevoie încă de la naștere. Ne-au adus pe lume cu un bagaj enorm de potențial, pe care doar noi îl putem realiza. 

În responsabilitatea noastră este să avem grijă de noi din toate punctele de vedere, ca să putem fi productivi și eficienți în toate provocările de zi cu zi. Să pornim în călătoria vieții și să ne construim viața pe care ne-o dorim noi.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Cât de mari trebuie să fie provocările ca să ne putem jelui?!

În fiecare zi ne confruntăm cu zeci de situații în care trebuie să luăm atitudine, ca să le rezolvăm cu succes. Probabil ar fi mult mai simplu dacă tot ar fi bine și s-ar rezolva de la sine. În general să nu existe probleme și să nu mai avem pe ce ne jelui. 

Să trăim în raiul promis și să ne bucurăm în fiecare zi de viață. Pe cât de tare ai dori să fii parte din așa o realitate?! De câte ori ai simțit că nu mai poți sta în pat și lenevi în perioada sărbătorilor?! Chiar și copii mici se plictisesc să stea în casă. Ei își doresc prieteni cu care să facă nebunii. Să-și poată pune forțele la încercare ca să vadă câte reușesc până adorm. 

Partea cea mai interesantă este că provocările niciodată nu se termină, doar dacă nu am murit cumva. 😀 

Când te prinzi că te jelui sau te victimizezi prea mult, e timpul să te întrebi, dacă nu cumva te provoci prea puțin și problemele, pe care vrei să le rezolvi, sunt prea mici și simple. 

Oamenii sunt ființe foarte complexe, care au construit tot ce folosești în fiecare zi, poate e timpul să te întrebi, care totuși e arostul meu în lumea aceasta?! Poate ești tu devină nu ceilalți, dacă te jelui prea mult și te victimizezi?! 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship

Ceea ce se întâmplă în culise e mai primordial decât spectacolul în sine

Toate pregătirile, oamenii implicați în proces, partenerii și fiecare mărunțiș fac ca un spectacol să meargă ca pe roate. Să fie chiar și un spectacol de o singură persoană, se consumă aceleași resurse. 

Puțini însă se gândesc la aceste lucruri. Vedem doar spectacolul și jocul unui singur actor. Povestim celor din jur câte emoții am simțit și cât de multe poate face un singur actor. 

Am observat adesea cum persoanele își trag concluzii doar din prima impresie și îmi pare o viziune îngustă. Nu mai suntem în acea perioadă în care nu avem acces la informații. Dispunem de mijloace prin care ne putem informa ca să vedem o imagine mai vastă a ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri. Fiindcă, după ce ferim cortina primei impresii observăm zeci de mecanisme și persoane, care fac ca lucrurile să meargă ca pe roate. 

Acesta este tipul de leadership din culise. Trăim în perioada în care liderii carismatici nu se mai pot regăsi, fiindcă oamenii au acces la informații și pot să treacă cu ușurință de prima impresie a carismei.

Avem nevoie de lideri care pot din culise să ajute persoanele să se descopere și să poată contribui în cea mai bună manieră pentru ei și compania lor.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development Social

Pentru a te cunoaște pornește în căutarea provocărilor.

Este o afirmație destul de stranie din mai multe puncte de vedere. Eu de multe ori îmi pun întrebarea: oare de ce trebuie să ne cunoaștem pe sine? Un alt punct straniu: de ce anume prin provocări te poți cunoaște?

Nu era oare mai simplu să te cunoști, fiind în zona de confort? Fiind în homeostază nu depunem atât de mult efort pentru a ne zădărnici cutia de potențial. 

De mici ne naștem cu dorința de a cunoaște lumea. În familie aflăm care ne sunt limitele și ce ne este permis. Când vine adolescența devenim rebeli și mergem contra tot ce-am învățat de mici copii. După majorat înțelegem că ceea ce ne ziceau părinții nu este atât de greșit totuși și încercăm să căutăm iz de înțelepciune în moștenirea lor. Pe la 27-28 de ani, când personalitatea este aproape formată privim aceleași lucruri, dar cu ochi diferiți. Începem a vedea prin propria experiență, că totuși moștenirea părinților este valoroasă, dacă este pusă în valoare. Există o multitudine de cunoștințe pe lumea aceasta, dar puțini care le pot adapta realității în care trăiesc. 

Arta cunoașterii de sine nu se limitează la cunoștințe și interpretarea lor, dar la mult mai multe lucruri. Printre care fac parte și provocările. Adesea auzim că trebuie să ieșim din zona de confort, dar nu prea am găsit o explicație sănătoasă pentru aceasta. 

În sine ieșirea din zona de confort, pentru mine semnifică descoperirea unei lumi noi, atât interioară cât și exterioară. Adaptarea către lucruri noi este în sângele nostru, fiindcă așa au trăit strămoșii noștri. Erau vânători și mereu în explorare, pentru a găsi hrană și adăposturi noi. De la ei am moștenit un potențial enorm, a cărui capacitatea nu o poate măsura nimeni. Iată de ce copiii de mici sunt niște exploratori înnăscuți, fiindcă sunt conduși de o energie, pe care nu o pot înțelege. E vorba de instinct și acesta nu trebuie inhibat. E naiv să credem că generația nouă obțin doar genele părinților. În ei trăiesc gene a multiple generații cu tot potențialul lor.

Strămoșii noștri merită puțin respect din partea noastră și promisiunea că vom valorifica moștenirea lor. Putem face acest lucru prin faptul că vom începe să ascultăm intuiția și să explorăm potențialul personal. Sigur cunoști ce ai dori să faci mai bine, sau cu ce ai începe. E timpul să te apuci de treabă, fiindcă ești rezultatul a peste 20 de milioane de ani de evoluție. Așa o investiție merită a fi pusă la lucruri mărețe, nu la lucruri efemere.