Pentru a te cunoaște pornește în căutarea provocărilor.

Este o afirmație destul de stranie din mai multe puncte de vedere. Eu de multe ori îmi pun întrebarea: oare de ce trebuie să ne cunoaștem pe sine? Un alt punct straniu: de ce anume prin provocări te poți cunoaște?

Nu era oare mai simplu să te cunoști, fiind în zona de confort? Fiind în homeostază nu depunem atât de mult efort pentru a ne zădărnici cutia de potențial. 

De mici ne naștem cu dorința de a cunoaște lumea. În familie aflăm care ne sunt limitele și ce ne este permis. Când vine adolescența devenim rebeli și mergem contra tot ce-am învățat de mici copii. După majorat înțelegem că ceea ce ne ziceau părinții nu este atât de greșit totuși și încercăm să căutăm iz de înțelepciune în moștenirea lor. Pe la 27-28 de ani, când personalitatea este aproape formată privim aceleași lucruri, dar cu ochi diferiți. Începem a vedea prin propria experiență, că totuși moștenirea părinților este valoroasă, dacă este pusă în valoare. Există o multitudine de cunoștințe pe lumea aceasta, dar puțini care le pot adapta realității în care trăiesc. 

Arta cunoașterii de sine nu se limitează la cunoștințe și interpretarea lor, dar la mult mai multe lucruri. Printre care fac parte și provocările. Adesea auzim că trebuie să ieșim din zona de confort, dar nu prea am găsit o explicație sănătoasă pentru aceasta. 

În sine ieșirea din zona de confort, pentru mine semnifică descoperirea unei lumi noi, atât interioară cât și exterioară. Adaptarea către lucruri noi este în sângele nostru, fiindcă așa au trăit strămoșii noștri. Erau vânători și mereu în explorare, pentru a găsi hrană și adăposturi noi. De la ei am moștenit un potențial enorm, a cărui capacitatea nu o poate măsura nimeni. Iată de ce copiii de mici sunt niște exploratori înnăscuți, fiindcă sunt conduși de o energie, pe care nu o pot înțelege. E vorba de instinct și acesta nu trebuie inhibat. E naiv să credem că generația nouă obțin doar genele părinților. În ei trăiesc gene a multiple generații cu tot potențialul lor.

Strămoșii noștri merită puțin respect din partea noastră și promisiunea că vom valorifica moștenirea lor. Putem face acest lucru prin faptul că vom începe să ascultăm intuiția și să explorăm potențialul personal. Sigur cunoști ce ai dori să faci mai bine, sau cu ce ai începe. E timpul să te apuci de treabă, fiindcă ești rezultatul a peste 20 de milioane de ani de evoluție. Așa o investiție merită a fi pusă la lucruri mărețe, nu la lucruri efemere. 

Talentele înnăscute și munca de după

Ne naștem cu careva talente. Fie le descoperim din start, fie cu timpul. Tot mai mult mă conving de faptul că oricât de talentat nu ai fi, ai nevoie să investești în tine. Facem aceasta, deoarece talentele înăscute sunt doar vârful unui aisberg, tot ce e mai bun este ascuns la bazele lui. Pentru a ajunge la fundamentele caracterului nostru, avem nevoie să ne studiem pe noi și istoria societății noastre. Uneori găsim în istorie persoane, care s-au născut cu talente asemănătoare și ne vine mai ușor să ne găsim un loc sub soare.

Uneori este mai dificil sau mai ușor, dar nu aceasta contează. Este foarte important să ne înțelegem pe noi și să ne descoperim. Să avem o atitunde de copil, ca să ne uimim de tot ce este nou. Să fim ca un student și să învățăm din tot ce facem. Să avem răbdarea unui om bătrân, pentru care toate-s cunoscute. Să cunoaștem înțelepciunea ,învățînd din greșeli. Să ne cunoaștem pe noi, cunoscând lumea ce ne înconjoară.

O viață trăită doar pentru agonisirea lucrurilor materiale, este o viață trăită în zadar. Odată ajunși în pragul morții realizăm că nu mai luăm nimic cu noi, doar putem să ne gândim dacă am trăit o viață împlinită sau nu, dacă ne-am cunoscut destul ca să fim împăcați cu sinele.

*Mulțumesc Unsplash.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Paradoxul in detalii

Imi plac serile. Sunt atit de frumoase si linistite. Acele momente in care te scufunzi in pat si persista o liniste calma, in care te regasesti, in care te simti obosit, dar de parca te reincarci cu energie.

E important cind ajungi seara sa fii impacat cu tine, sa te placi, sa ii placi pe cei din jur, sa stii sa te ierti si sa ii ierti si pe ei. Atit de des ne facem viata amara reiesind din situatii banale si fara mare importanta. Atit de multe lucruri fara valoare sunt, atit de multe situatii în care am putea să reacționam diferit.

Am putea să vedem mai mult in persoanele care ne înconjoară, dacă am fi mai presus de situatiile prin care trecem, fiindcă esența persoanelor se află mai adânc decât faptele, care vorbesc cu “zgomot” despre ei. Chiar și dacă se spune că ești ceea ce faci nu întotdeauna putem să judecăm o persoană după faptele sale. Vorbim aici despre potențialul său, despre ceea ce o persoană poate să devină. Sa privesti mai departe de aparente este o artă. Este o artă care constă în ascultare.

Articole asemanatoare: Pentru ziua de ieri

Adesea daca esti atent si asculti poti sa vezi imaginea globala si sa intelegei ca lucrurile minore, sunt doar mici trepte spre lucruri marete, si ele nu sunt atit de importante in ansamblu. Aici nu vorbesc despre detaliile marunte ale unei intelegeri, proiect sau afacere, ci despre esenta unei persoane si a actiunilor sale.

Aici exista paradoxul, cind detaliile nu sunt atit de importante.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.

Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.

Nu te compara

Vine un timp cind intelegi ca nu mai este sens sa te compari cu cineva.

Poti sa ii citesti si sa ii asculti pe multi oameni remarcabili si de succes, dar in final iti dai seama ca ei nu te pot invata ce inseamna succesul pentru tine, si ce este cu adevarat important pentru tine.

Ei sunt o buna motivatie dar nicidecum calea lor nu poate servi drept cale pentru tine. Scurtatura e simpla, suntem nevoiti sa fim pioneri in propria viata si deseori sa o luam pe carari necunoscute pentru a descoperi necunoscutul din noi. Scarile vor fi adesea modalitatea de a ajunge in virf, fiindca nici un ascensor nu duce acolo, astfel cai scurte nu sunt, cum spunea si regretatul Zig Ziglar.

Articole asemanatoare: Sentimentul ca ai “uitat” de tine

Ne vom modela si adesea vom distruge “figura” care se va primi, iar cu timpul vom afla si “materialul” din care suntem facuti, si desigur daca vom fi foarte “norocosi” vom cunoaste sigur cine suntem si care este potentialul nostru.

Cu mult curaj si incredere in propriile forte vom experimenta asiduu pentru a intelege propriul caracter si corp, vom face experimente ale caror rost nu il vom cunoaste din start, dar a caror rost il vom intelege in timp ce experimentam.

Vom redeveni copii, fiindca anume in acea perioada se ratacesc cele mai multe persoane din drumul lor sa descopere ce potential, talente si dorinte au. Copilul din noi este curios, sincer, energic si binevoitor, aceste calitati ne vor fi calauze in drumul nostru de pionerat, batatorit si anevoios.

Va fi dificil, dar ASA este si normal sa fie, fiindca din momentul ce accepti realitatea asa cum este iti dai seama ca ai nevoie sa actionezi diferit, iar aceasta nu este mereu confortabil.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.

Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.

Diafragma psihologica

Observam:
– respiratia voluntara, pe care o controlam
– si respiratia involuntara, care ne “respira”

Astfel am stabilit directiile spre care ne orientam sa le intelegem.
Multe lucruri care le realizam au loc involuntar, cum ar fi respiratia, somnul, mersul, gindirea, privirea. In mare parte acestea sunt procese pe care nici nu ne implicam sa le controlam, si in mare parte nu are sens sa o facem. Fiindca cu cit mai mult doresti sa controlezi ceva cu atit mai mult iti scapa de sub control acest lucru. Daca analizam un tinar care prezinta prima data un discurs in fata unei audiente noi, atunci la sigur prin minte ii trec o multime de ginduri, si incearca sa inventeze o multime de metode cum sa isi controleze ideile si gindurile pentru a tine un discurs cit mai bun si sa creeze o impresie buna. Se concentreaza asupra a ceea ce trebuie sa spuna si cum trebuie sa spuna, insa in totalitate uita ca daca o broasca sa nascut in lac, nu o poti impune sa traiasca in oala in care fierbe apa. Fiindca va “fierbe”.

Exact acelasi lucru se intimpla cind ne dorim sa controlam unele lucruri din viata noastra, care sunt in marea parte a timpului involuntare, ajungem  sa ne “fierbem” talente inascute, iar mintea sa faca scurtcircuite. De aceea si tinarul transpira in fata audientei si se bilbie pe alocuri. Nu este vina lui, caci nu a invatat discursul sau poate inca nu are abilitati oratorice, greseala este ca doreste sa controleze, contrar a ceea ce este natural sa vina de la sine.
Sa nu fiu gresit inteles, este o parte de control in ceea ce faci, insa eu ma orientez pe ideea ca daca doresti sa inveti ceva nou, trebuie sa fii cu toate armele sus si sa fii pregatit sa te “izbeste” de podea. Fiindca “greseli” si “critica” vei primi o multime. Conteaza sa fii increzut si sa “prinzi” la minte. Sa doresti mult sa “dezvolti” abilitatile invechite pina la urmatorul nivel. In acest caz nu ai nevoie de control, ci doar sa fii implicat maximum in proces. Sa uiti de tine si sa fii una cu procesul care te implica, si cu observatiile din care ai ce “invata”.

Aceasta parte a monedei ne spune ca daca ne implicam in procese involuntare ajungem sa le dereglam si sa obtinem rezultate neasteptate.

Insa totusi suntem la curent ca sunt oameni care isi pot controla respiratia, iar in sport acest lucru poate sa iti aduca cistigul. In Yoga sau Jiu Jitsu se aplica des tehnica controlului diafragmei, prin respiratie. Iar in cazul psihologiei, daca analizam gindurile noastre suntem capabili sa identificam acele idei care sunt eronate si ne cauzeaza nevroze. Destul de interesant.

Totusi avem nevoie de un echilibru intre aceste doua modalitati de existenta. Daca suntem prea involuntari nici nu observam ca suntem capabili sa schimbam multe lucruri si ca este unde creste, iar daca suntem prea voluntari riscam sa devenim orbi si sa nu mai controlam nimic, doar sa devenim “stingaci” in unele activitati la care ne descurcam de minune daca le faceam involuntar. Conteaza procesul nu rezultatul, iar in timpul procesului este nevoie sa fii prezent si implicat totalmente. Daca indici cu degetul spre luna, si te concentrezi pe el dar nu pe luna, ai toate sansele sa scapi din vedere toata gloria nemarginita. Iar daca vorbim de europeni, sunt sanse sa puna acest deget si in gura. 🙂

Iar unii psihologi printre care si Maslow ar spune:
“What a man can be, he must be. This need we call self-actualization.”
In traducere: ” Daca un om poate sa devina cineva, el trebuie sa devina. Aceasta necesitate o numim actualizarea sinelui.”

Sunt totalmente de acord cu aceasta expunere a sa, fiindca fiecare om are potential sa devina “cineva”, si doar el poate acestui potential sa-i ofere viata si sa il construiasca prin activitatea sa de zi cu zi in societate. Ceea ce am observat eu si as dori sa adaug la cele spuse, este ca doar individul alege pentru el cine doreste sa devina, insa in esenta noi avem potential sa devenim oricine ne dorim. Doar ca pentru orice ne dorim este nevoie sa platim un pret destul de mare, prin actualizare de sine si prin lucru continuu asupra gindurilor si faptelor noastre.