Categories
Personal Development

Cele două direcții ale educației

Cuvântul latin educație deține două sensuri. Primul, cu care probabil toți sunt cunoscuți, este ”educare” ce înseamnă să antrenezi sau să modelezi, iar al doilea, de care mai puțini au auzit, este ”educere” ce înseamnă să extragi din interior. 

Primul model este aplicat în fiecare școală. Acesta urmează modelarea și ghidarea participanților după un anumit model, ca ei să ajungă absolvenți plini de cunoștințe. 

Pe când al doilea presupune ascultarea și ghidarea participanților ca să descopere propriul potențial. O dată conectați la aceste resurse ei devin motivați și porniți să se autoeducă. Mentorul trebuie să le împărtășe propriile cunoștințe, însă să țină cont că și participanții au foarte multe de împărtășit și pot deveni utili colegilor săi.

Este arogant să credem că acei copii, care au venit pentru prima oară la școală chiar nu cunosc nimic și noi trebuie să-i învățăm absolut tot. Fiecare persoană deține un bagaj de cunoștințe, pe care-l poate împărtăși cu ceilalți. De fiecare dată când creăm astfel de oportunități, când participanții pot să contribuie, fiecare are de câștigat și procesul de educație devine mai eficient. 

Categories
Personal Development

Cum să creezi o schimbare într-o persoană?

Este foarte important să înțelegem că toți oamenii sunt diferiți. Aceasta ne va ajuta să-i acceptăm atunci când vom dori să-i ghidăm către o schimbare personală, ori profesională. Toleranța, de care putem da dovadă față de propria persoană și față de cei din jur este un indicator al nivelului de schimbare, pe care-l putem accepta față de noi și-l putem ghida în alte persoane. 

Există diferite moduri de a livra un training, workshop sau conferință, precum ar fi: 

  • informațional, când aflăm lucruri noi despre un anumit subiect.
  • împărtășirea experienței proprii, este la fel ca și primul tip, doar că presupune ca informația să treacă prin prisma vorbitorului, ceea ce este mult mai interesant.
  • ghidarea, un tip de prezentare care lucrează cu millenials (și nu doar), care se raportează la experiența personală a participanților. 

Poate mai sunt, dar astăzi aș dori să mă opresc la ultimul tip și să împart puțin din propriile impresii și experiențe.

Ce ar presupune modelul de prezentare sub formă de ghidare? Practic are același scop ca și primele două, să livreze o informația spre a face o schimbare. Doar că instrumentele folosite pentru aceasta diferă foarte mult. Pe scurt, conținutul ce urmează a fi livrat se raportează la experiența participanților. Se aplică exerciții practice, care fac participanții să gândească și să relaționeze cu propriile experiențe, pentru a deduce informația ce se dorește livrată. Această metodă nu lucrează mereu. În cazul când participanții nu pot deduce singuri informația dorită, se vor aplica primele două metode.

E un proces activ și continuu de implicare din partea trainerului și a participanților. Dacă aveți ocazia să participați la așa gen de evenimente, nu uitați să le spuneți ”mulțumesc” trainerilor pentru că vă ajută să vă schimbați nu doar să vă informați.