Pentru a te cunoaște pornește în căutarea provocărilor.

Este o afirmație destul de stranie din mai multe puncte de vedere. Eu de multe ori îmi pun întrebarea: oare de ce trebuie să ne cunoaștem pe sine? Un alt punct straniu: de ce anume prin provocări te poți cunoaște?

Nu era oare mai simplu să te cunoști, fiind în zona de confort? Fiind în homeostază nu depunem atât de mult efort pentru a ne zădărnici cutia de potențial. 

De mici ne naștem cu dorința de a cunoaște lumea. În familie aflăm care ne sunt limitele și ce ne este permis. Când vine adolescența devenim rebeli și mergem contra tot ce-am învățat de mici copii. După majorat înțelegem că ceea ce ne ziceau părinții nu este atât de greșit totuși și încercăm să căutăm iz de înțelepciune în moștenirea lor. Pe la 27-28 de ani, când personalitatea este aproape formată privim aceleași lucruri, dar cu ochi diferiți. Începem a vedea prin propria experiență, că totuși moștenirea părinților este valoroasă, dacă este pusă în valoare. Există o multitudine de cunoștințe pe lumea aceasta, dar puțini care le pot adapta realității în care trăiesc. 

Arta cunoașterii de sine nu se limitează la cunoștințe și interpretarea lor, dar la mult mai multe lucruri. Printre care fac parte și provocările. Adesea auzim că trebuie să ieșim din zona de confort, dar nu prea am găsit o explicație sănătoasă pentru aceasta. 

În sine ieșirea din zona de confort, pentru mine semnifică descoperirea unei lumi noi, atât interioară cât și exterioară. Adaptarea către lucruri noi este în sângele nostru, fiindcă așa au trăit strămoșii noștri. Erau vânători și mereu în explorare, pentru a găsi hrană și adăposturi noi. De la ei am moștenit un potențial enorm, a cărui capacitatea nu o poate măsura nimeni. Iată de ce copiii de mici sunt niște exploratori înnăscuți, fiindcă sunt conduși de o energie, pe care nu o pot înțelege. E vorba de instinct și acesta nu trebuie inhibat. E naiv să credem că generația nouă obțin doar genele părinților. În ei trăiesc gene a multiple generații cu tot potențialul lor.

Strămoșii noștri merită puțin respect din partea noastră și promisiunea că vom valorifica moștenirea lor. Putem face acest lucru prin faptul că vom începe să ascultăm intuiția și să explorăm potențialul personal. Sigur cunoști ce ai dori să faci mai bine, sau cu ce ai începe. E timpul să te apuci de treabă, fiindcă ești rezultatul a peste 20 de milioane de ani de evoluție. Așa o investiție merită a fi pusă la lucruri mărețe, nu la lucruri efemere. 

Mostenirea unui parinte si falimentul unui copil

Părinții muncesc foarte mult pentru a le oferi copiilor săi un viitor mai bun decât au avut ei. În Moldova, de cîțiva ani părinții imigrează peste hotare pentru a face mai mulți bani și pentru a asigura copiilor un viitor mai bun și studii universitare, iar aceste studii să le permită ulterior să își găsească o muncă mai ușoară.

Însă ceea ce se întîmplă în realitate este că acei copii nici nu apreciază efortul părinților, ei cheltuie banii în restaurante, absentează de la perechi și nici nu se gîndesc cum să facă bani, sau să se angajeze undeva.

În Camerun, Africa părinții de asemenea imigrează pentru a face bani, însă copii sunt mult mai responsabili, ei se gîndesc mai întîi de toate să își asigure un job și să învețe cît mai inteligent pentru ca în viitor să își ajute părinții să revină acasă. Este vorba despre respect și înțelegere.

Aceste lucruri mi le povestea un prieten, pe care l-am cunoscut în rutieră, este un fotbalist și are un contract de trei ani cu o echipă din Moldova, el îmi spunea că este nedumerit și nu poate să înțeleagă de ce tinerii de aici se comportă astfel.

Părinții ce au plecat cred că adună o moștenire pentru copiii lor, însă nici nu realizează că de fapt sunt sortiți falimentului.