Categories
Personal Development

Cât de mari trebuie să fie provocările ca să ne putem jelui?!

În fiecare zi ne confruntăm cu zeci de situații în care trebuie să luăm atitudine, ca să le rezolvăm cu succes. Probabil ar fi mult mai simplu dacă tot ar fi bine și s-ar rezolva de la sine. În general să nu existe probleme și să nu mai avem pe ce ne jelui. 

Să trăim în raiul promis și să ne bucurăm în fiecare zi de viață. Pe cât de tare ai dori să fii parte din așa o realitate?! De câte ori ai simțit că nu mai poți sta în pat și lenevi în perioada sărbătorilor?! Chiar și copii mici se plictisesc să stea în casă. Ei își doresc prieteni cu care să facă nebunii. Să-și poată pune forțele la încercare ca să vadă câte reușesc până adorm. 

Partea cea mai interesantă este că provocările niciodată nu se termină, doar dacă nu am murit cumva. 😀 

Când te prinzi că te jelui sau te victimizezi prea mult, e timpul să te întrebi, dacă nu cumva te provoci prea puțin și problemele, pe care vrei să le rezolvi, sunt prea mici și simple. 

Oamenii sunt ființe foarte complexe, care au construit tot ce folosești în fiecare zi, poate e timpul să te întrebi, care totuși e arostul meu în lumea aceasta?! Poate ești tu devină nu ceilalți, dacă te jelui prea mult și te victimizezi?! 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Aceasta zi

Sint zile in care ai impresia ca timpul prea repede trece. In astfel de zile ai dori sa cunosti cum e sa traiesti pe o alta planeta in care ziua ar avea 56 de ore, iar tu la rindul tau ai reusi sa le faci pe toate. 

Ar fi perfect, chiar genial as spune.

Doar ca pe mine nu ma incinta aceasta idee. Ba chiar o considera putin deliberata si amagitoare. 

Ai doar o zi ca sa te pui pe roate si sa iti indeplinesti poftele asa cum iti doresti. Fie ele de lenevie sau cum mega harnici spun, de productivitate. Mai mare lenos, ca unul care zice ca nu ii ajung 24 de ore sa faca ce isi doreste, nu cred ca exista. 

De ce lenos? Chiar nu e clar? Fiindca ii este lene sa isi faca prioritati. Este pe cit de simplu, pe atit de complicat. 

Fiindca este greu sa decizi ce sa pui pe locul doi, trei sau patru. Sau chiar pe miine sau pe saptamina urmatoare. Este dificil sa fii sincer si sa recunosti onest ce este primordial pentru tine. Multi vor mentiona ca este nevoie de un time management mai bun. Da, desigur. Doar ca notiunea de time management, este mai buna pe hirtie decit in realitate. Fiind in fata situatiilor de zi cu zi, si mai ales a oamenilor cu care interactionezi, adesea esti nevoit sa iti extinzi propriile limite. Extinzind aceste limite, testezi propriile realitati si pui creativitatea la incercare. 

Nu este usor sa o faci, fiindca ai nevoie de neuroni antrenati. Mai ales prin exercitiu zilnic. Se spune ca creierul este un “muschi”, pe care daca nu il utilizezi, il pierzi. Se pot face careva pasi concreti pentru a mentine activa substanta cenusie. Acesti pasi sunt formati din diferite activitati, care te stimuleaza si te mentin mintal activ.

Unele din ele ar fi sportul. Nu vorbesc despre sporturi simple, dar de cele de echipa. Si chiar si de arte martiale, ele mereu au adus o conotatie de inteligenta in sufletul celui ce le practica.

De ce bat tot in creierul uman? Caci doar activizindul putem sa realizam cit de importanta este aceasta zi. Cit de important este sa realizam, ca este sub controlul nostru, sa raspundem corespunzator celor ce ni se intimpla. 

Cind blamam si cautam scuze, nu facem nimic altceva decit sa ne creem iluzii. Iluzii care ne poarta intr-un cerc viciios, din care cu greu iesim. 

Autocompatimirea este mijlocul de a iti ingropa vointa sub un covor gros de lene si de regrete. Daca sincer, lenea este mai buna decit compatimirea. Ea te tine si apoi te lasa. Dar compatimirea te tine in jocul ei, atit cit are nevoie. Si este un joc psihologic foarte confortabil. Ne ofera siguranta si senzatia ca ceea cu ce ne ocupam, este de o importanta majora pentru noi. 

Ne hraneste Egoul, iar un egou hranit este mai valoros decit un stomac hranit. 

 *Imagine de pe Unsplash.com Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook

 Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.

Categories
Personal Development

Sufocarea fortei creatoare

Sa critici arta sau creatia cuiva este foarte simplu si accesibil. 

Majoritatea din noi suntem consumatori si zilnic consumam arta si creatiile altor oameni, fie ele individuale sau corporative. Daca sa raportam la era in care traim, sunt sigur ca majoritatea oamenilor sunt mai mult consumatori, decit creatori. 

As oferi si o statistca dar nu am date exacte, insa fiecare din cel ce citeste isi poate pune o intrebare: azi am consumat sau am creat? 

Daca dis de dimineata ne trezim si pornim radioul, sau conectam telefonul pentru a afla cit de mult am intirziat cu somnul, sau am gatit micul dejun si am utilizat receta renumitului bucatar, care din actiuni sunt creatoare prin esenta lor?! 

Din moment in care la receta de baza am adauga un ingredient ce personalizeaza micul dejun, atunci am inceput sa creem. 

Satisfactia de sine creste cind incepi sa devii creator. 

Totusi noua oamenilor ne place sa ne simtim divinitati. Mai ales sa ne comparam cu marii zei. Iar forta creatoare de care dispunem ne permite sa ne simtim mai aproape de Creator. 

Este o abilitate oferita tuturor, dar uilizata de putini. De ce astfel?! Fiindca viata a devenit lenesa. Am creat o societate care ne umple timpul cu de toate, ne fura timpul, ne spune ce sa gindim, ne indeamna ce sa simtim si sa privim, devenim utilizati, decit sa utilizam noi timpul cumva.

Totusi este nevoie sa ne intrebam, daca noi creem doar la comanda cuiva, sau obligati? Cum ne vom simti cind nimeni nu va mai fi sa ne dicteze ce sa creem? Ce vom alege cind vom fi liberi sa ne creem viata? 

Doar ca stiti ce, asa moment nu va veni. Societatea si economia in care traim, foarte bine cunoaste sa utilizeze resursele de care dispune, si mai ales de cele umane. Mereu vor fi intreprinderi, politicieni, care vor sti sa comande si sa arate cui si ce sa faca. 

Ideea liberului arbitru pare uneori atit de platonica, ca imi vine sa cred ca nici nu exista. Dar anume faptul ca am creat ma face sa cred, ca totusi, mai este ceva din aceasta libertate, spre care tindem cu totii. Fara ca sa realizam cit de importanta si actuala este pentru noi.

Esecul este strins legat de forta creatoare. Deseori cind dorim ceva sa creem ne urmareste esecul. Aceste este si unul din motivele in care zi de zi alegem sa fim mici si neobservati, decit sa ne simtim zei si plini de forta. 

Cel ce creaza ceva are mai mult de cistigat din experientele sale decit cel ce mereu se abtine. Conteaza totusi calatoria decit destinatia.

Este nevoie de multe sa dai gres ca sa obtii ceva nou. Cel putin pentru tine nou sa fie. 

Uneori se investesc milioane de dolari in proiecte care nu vad niciodata lumina zilei, si mai ales despre care nimeni nu vorbeste. Presa iubeste proiectele de succes, insa statistica ne spune ca pina la 85% din afaceri sunt destinate esecului, de ce nimeni nu doreste sa scrie in ziare despre ele? 

Fiindca nu atrag publicul. Ne place sa ne asociem cu cei ce au succese, caci asa ne simtim mai bine, mai impliniti. 

Dar succesul nostru poate deveni realitate, este nevoie de multe esecuri si aplicarea fortei creatoare.

 *Imagine de pe Unsplash.com Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook

 Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.