Categories
Personal Development

Intimitatea ta ca proces corporativ.

Oamenii devin resurse sau mecanisme atunci când o companie urmărește un scop. Cel mai neplăcut este atunci când sub presiune se trec limitele personale și are de suferit intimitatea noastră. Nu adesea mă întâlnesc cu persoane ce pot puncta atât de bine cât de mult tre să avem grijă de intimitatea oamenilor. Iar, astăzi am avut ocazia să discut cu o astfel de persoană.

Pare a fi ceva fundamental, dar adesea uităm de aceasta. Găsim multe scuze și dăm vina pe circumstanțe, însă termenul limită va trece, dar cu intimitatea ce vom face?! 

În munca noastră nu trebuie să ne pierdem pe noi ca oameni, fiindcă datorită personalității și abilităților am obținut un proiect. Când uităm de noi, ne risipim cu pași domoli, dar siguri. Ar fi bine să luăm mici pauze în care să observăm ce părți din noi au nevoie de grijă și atenție. Suntem totuși în acest joc pe termen lung și n-ar fi plăcut să ne pierdem pe parcurs. 

Categories
Social

Soapte in amurg

Amurgul mereu a fost timpul preferat al marilor poeți. În amurg se întîlnește ziua cu noapte și își povestesc cum a trecut timpul unul fără altul. Este momentul în care se ascultă și își pot oferi înțelegere pentru orele ce urmează. Este acel moment în care învălmășeala rutinei și lumii cad pe ultimul plan, iar cel mai important devine momentul prezent.

Detașarea de problemele zilnice și conștientizarea responsabilității față de oamenii importanți din viața mea, este un lucru pe care pot să îl fac mai bine. Este o calitate pe care este primordial să pui accent, fiindcă oricât de ocupat nu aș fi sau oricât de mulți bani nu mi-ar aduce activitățile în care sunt implicat, sunt conștient că oameni de neînlocuit nu sunt și activități vor fi mereu, doar cel ce nu dorește nu găsește. 

Amurgul este timpul șoaptelor intime și detașării sufletești, doar lîngă oameni dragi și iubitori. 

Toate celelalte sunt nesemnificative. 

*Imagine de pe Unsplash.com 

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook. 

Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri si primeste placere.