Categories
Personal Development

Puterea cuvintelor

Decât multe cuvinte spuse fără sens, mai bine mai puține dar cu tolc. 

Cuvintele ne oferă o forță enormă, fiindcă prin ele articulăm gândurile și pe baza lor luăm decizii. Un gând articulat greșit ne duce la fapte greșite. 

Cât este de important să formulăm corect cuvintele? Enorm! Imaginează-ți că niciodată nu-ți expui propria părere. Cum ar putea cei din jur să afle întradevăr ceea ce gândești?! Toți cunoaștem persoane, care mereu vorbesc ca să umple aerul sau se dau în spectacol doar pentru atenția celor din jur. Imediat ce depistăm aceste comportamente încercăm să ne căutăm de treabă și înțelegem că ceea ce ei vorbesc nu are valoare și putere pentru noi. 

Cel mai grav este când la nervi și supărați fiind, ne descărcăm emoțiile prin cuvinte, care rămân în memorie. 

Probabil oamenii vorbesc atât de mult, nu pentru că vreau, dar pentru că nu înțeleg valoarea adevărată a cuvintelor. Iar, dacă nu înțelegem această valoare, chiar și dialogul nostru intern devine unul fără sens și atunci ne pierdem pe noi. Nu mai avem încredere nici măcar în umbra noastră, fiindcă cei din jur nu ne cred, noi nu mai credem și nici umbra nu ne mai crede. 

Următoarele tale cuvinte, fie pot să-ți aducă o schimbare, fie doar să facă zgomot. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Încrederea vine de la oameni ca și mine

Încrederea ține foarte mult de ceea ce noi facem, nu de ceea ce noi spunem. Sunt foarte puțini oameni, care respectă acest principiu. Dacă să luăm propria persoană drept măsură, atunci oferim încredere altor persoane, pe câtă încredere putem singuri duce. 

Nu poți ascunde ceea ce ești și nu poți fi, ceea ce nu ești. 

Încrederea vine de la oameni ca și mine, și la rândul meu, eu singur inspir un anumit nivel de încredere pentru cei din jur. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Spune mereu adevărul sau cel puțin nu spune minciuni.

Este binecunoscut ce se întâmplă cu persoanele, care spun adesea minciuni. Ajung pe un tărâm unde nu mai știu ce este adevărat și ce nu. Ajung într-o situație, în care orice n-ar spune nu mai pot fi de încredere. Mă strădui să evit aceste persoane. Niciodată nu știi ce te poți aștepta de la ei. Însă viața e prea scurtă ca să nu știi la ce te poți aștepta de la cei din jur. 

Cum ar fi dacă ai spune mereu adevărul sau cel puțin n-ai spune minciuni? În primul rând ceilalți te vor percepe ca o persoană de încredere. Pe de altă parte vei descoperi în câte controverse interne trăiești. Realizezi că practic tot ce spui nu este ceea ce crezi cu adevărat. Dacă să păstrezi acest obicei zi de zi, înseamnă că nu prea gândești niciodată, fiindcă ceea ce gândești nu e adevărat. 

Cuvântul este cel mai puternic instrument, pe care-l aplicăm zi de zi în toate domeniile vieții noastre. Oare n-ar fi logic să-l utilizăm corect? 

Să spunem ceea ce gândim, să nu uităm că fiecare cuvânt are un impact și că noi purtăm răspundere cum le utilizăm.

Cineva a spus următoarele referitor la cuvinte: ele sunt magia, pe care o putem utiliza în fiecare zi și rămâne noi să decidem cum le vom folosi. 

*Ideile din acest articol au fost inspirate din cartea lui Jordan B. Peterson, 12 Rules for Life.

Categories
Entrepreneurship Personal Development

De-aș avea mai mult timp, resurse și bani!

Ideal ar fi să mă fi născut în altă țară, să absolvit altă universitate, să mă fi ajutat părinții mai mult și buneii să-mi fi lăsat moștenire. În acest caz aș fi reușit mai multe și toate ar fi fost mai bune. 

Adesea îți dorești mai mult, însă câți dintre noi cunosc ce ar face cu toate acestea, dacă chiar le-am avea. Este foarte simplu să-ți dorești ceva sau să găsești motive de ce lucrurile nu sunt la locul lor. Să crezi că undeva iarba este mai verde și soarele strălucește mai tare. 

Puțini înțeleg că datorită constrângerilor și sub presiune creativitatea este pusă în acțiune. O dată ce te descurci cu resurse puține, nu sunt dubii că te vei descurca cu ceva mai mult. Adesea cerem resursele greșite. E bine să punem accent pe acelea, care ne aduc valoare adăugată indiferent de circumstanțe. Creativitatea, sârguința, persistența, deschiderea la idei noi, umilința, încrederea în sine, toleranță, sănătatea, și poți adăuga oricare le consideri utile pentru tine. 

Focusarea pe anumite lucruri te predispune să le obții. Este oare mai bine să te gândești la ce-ți lipsește sau la ce ai?

Categories
Personal Development

Trăim într-o lume de promisiuni.

Mergi la magazin și poți să cumperi aproape orice și nici nu cunoști companiile care au produs tot. Ești sigur că mâine vei putea procura produse, doar pentru că magazinul a promis că va avea produse mereu proaspete în fiecare zi.

Pornești telefonul și verifici poșta electronică, fără ca să te gândești că operatoul de telefonie mobilă are peste 500 de angajați și zi de zi îți asigură o calitate înaltă la internet și convorbiri. Operatorul ți-a promis prin contract că îți va livra servicii de calitate într-o anumită rază teritorială. Tu nu cunoști pe nimeni din echipa de conducere și nici nu ai ideie ce profit a avut compania anul trecut. Acest lucru nu contează.

Mergi la medic și ai încredere în receta pe care o scrie, fiindcă el a promis că nu va face rău nici unui om. Pentru aceasta el a studiat și ani la rând a practicat profesia sa. Ești sigur că mâine vei găsi un medic în policlinica din vecinătate, fiindcă statul a promis că va asigura populația cu medicamente și medici.

Bei apă îmbuteliată, fiindcă producătorul îți promite că e de o anumită calitate și că nu îți va dăuna. Însă nu verifici fiecare sticlă pe care o deschizi, fiindcă ai încredere.

Trăim într-o lume de promisiuni și gestionată de încredere.

Ce se întâmplă când promisiunile nu sunt respectate? Ce se întâmplă când noi nu ne respectăm promisiunile?

Simplu, se pierde încrederea.

Photo by Robert Collins on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.