Un brand este o promisiune. Un brand bun este o promisiune respectată.

O muncă enormă se face atunci când se scrie misiunea, strategia și valorile unei companii. Se compun politicile, procedurile și se pornește procesul de muncă. Ulterior începe să apară compromisul. Fie din lipsă de timp, fie din nedorința de a respecta misiunea sau valorile companiei.

Chiar dacă la prima vedere este nevoie de un efort foarte mare pentru a pune o companie pe roate, cel mai mare efort este depus în fiecare zi atunci când alegem fie să procedăm conform valorilor și misiunii companiei, fie să cedăm compromisului.

Sunt cheltuiți o mulțime de bani pentru publicitate, dar puțini își dau seama că banii nu pot să rezolve tot. Oricât de mare compania nu ar fi, toți au șanse egale în fața eșecului.

Oamenii sunt factorul cheie într-o companie. Alinierea lor către aceleași valori și scopuri, este cea mai mare muncă pe care managementul companiei trebuie să o facă zilnic. Ei nu au luxul de a se închide în cabinet sau să se ocupe mereu de ședințe interminabile, de parcă aceasta ar fi cea mai importantă responsabilitate.

Leadershipul adevărat permite persoanelor dintr-o companie singuri să ia decizii în anumite situații. Directorii de top nu trebuie să se ocupe de micromanagement și să pună bețe în roate. Este mult mai important să creștem persoane capabile să se descurce în orice situație, decât să îi legăm de noi de fiecare dată cînd este nevoie să ia o decizie.

În economia noastră este nevoie de viteză de reacție. O zi în plus poate schimba absolut tot. O decizie tărăgănată poate însemna un client nemulțumit, care la rândul lui poate să distribuie informația despre noi la alți o mie prieteni și colegi. Trăim în era socială, în care experiențele noastre sunt distribuite cu viteza internetului. Nu avem timp să stăm pe gânduri, avem nevoie de oameni competenți și capabili să respecte promisiunile date de către brandul nostru.

Nu contează că sunteți o companie sau o persoană, puteți să vă percepeți ca un brand, și credeți-mă că orice brand are doar de câștigat atunci când își respectă promisiunile.

Nu așteptați, acționați, începeți cu voi și cereți acest lucru și de la companiile cu care lucrați. Este important să ne comportăm mai responsabil față de promisiunile noastre.

Inspirat de Muhtar Kent: “A brand is a promise. A good brand is a promise kept. ”

*Mulțumesc Unsplash.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere

Lasati-ma sa fac lucruri mari

Este o frică pentru mine să fac lucruri mari. Este o frică pentru că habar nu am ce o să se întâmple până ajung să văd rezultatele începuturilor mele. Iar această frică mă paralizează uneori. De acord că sunt o sumedenie de riscuri, care merită a fi calculate pînă a începe un lucru nou (poate urmează a fi un lucru mare), dar oricare din aceste riscuri nu argumentează îndestul de ce nu ar trebui să fac lucruri mari

Și mai mult decât orice altceva, este vorba despre un lucru care ține de mine, un lucru care vine din interior. Poate a și fost cu vremea insuflat de către societate sau oamenii ce mă înconjoară, și desigur și de cei care m-au înconjurat. Este vroba despre frica de a crea. Frica de a face ceva ce nimeni nu a făcut. Nimeni din oamenii pe care ii cunosc eu bine. Este vorba despre un nou început, care pentru mulți pare imposibil. Care pentru mulți adesea este clar, fiindcă ei urmează calea cuiva și deja este clar ce o să se întîmple. Eu vorbesc despre acea stare în care ești dispus să oferi tot ce ai mai bun, doar pentru a vedea de ce ești capabil și din ce aluat ești făcut. 

Iar lucrurile mari nu mereu necesită foarte mulți bani. 

O trăsătură adesea ignorată sau supraapreciată este importanța banilor. Ating acest subiect fiindcă multe proiecte mari vor implica și resurse financiare mari. Dacă vorbim despre deschiderea unei afaceri, sau a unui blog, sau a unei investiții, toate presupun anumite sume de bani. Propunerea mea este să începem cu acele proiecte, care necesită investiții minime de bani, dar aduc rezultate financiare maxime în timp. 

Acea investiție ești tu. 

Pe cât de banal, pe atât de important. 

Este atât de simplu să investești în tine, încât îți pare a fi puțin important. Pare atât de nesemnificativ, încât îti pare că poate să aștepte, dar cel ce așteaptă ești tu.  

Lucrurile mari încep de la tine, în acel colțișor unde nimeni nu te vede, chiar în cele mai intime camere ale sufletului și creierului tău. Investițiile pe care le vei face în tine nu mereu vor fi semnificative din punct de vedere financiar. Începe de la cărți și prin utilizarea internetului în favoarea ta. Sunt o mulțime de informații disponibile online și în format electronic, de ele are nevoie creierul tău pentru a crea ulterior. Fii meticulos și perfecționist. Fii atent la detalii și creează propriile sisteme, care vor lucra pentru tine. Iar după ce toate acestea vor începe să îți aducă bani, începe să călătorești și să cunoști lucruri și oameni noi. 

Lucrurile mari nu te așteaptă pe tine, ele sunt create de tine. 

*Imagine de pe Unsplash.com 

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook. 

Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.