Categories
Entrepreneurship Personal Development

Despre griji, regrete și viitor.

Toți avem griji, regrete și ne gândim la viitor. Ne dorim ca să meargă tot așa cum am planificat și să avem noroc în toate. Poate chiar să fie și mai simplu decât ne-am așteptat. Chiar să ne și ajute cineva, atunci când ne va fi mai greu. 

Ne gândim la diferite scenarii și retrăim despre lucruri, care nu mai ajung să capete viață. Totuși multă energie investim în potențial, dar energia este una și este limitată. 

Potențialul există de sinestătător, nu are nevoie de energia noastră, doar de conștientizarea existenței lui. Toate planificările și investițiile de timp în ceva ce poate fi, totuși trebuie să recunoaștem, rămân a fi doar consolări a propriului egou. 

Printre toate cele de mai sus, pentru a reuși, avem nevoie de implicare zilnică cu acțiuni bine formulate și tălmăciri cât mai exacte a ceea ce ne dorim și cum vom obține tot. Dacă ne oprim doar la ce ne dorim, nu realizăm ce trebuie să schimbăm pentru a obține tot ce ne dorim nou. Să trasăm o linie clară între aceste două trăsături, vine ca o diferențiere între cei ce realizează ceva și cei care doar vorbesc despre aceasta. 

Dacă mă grășesc, voi cum vă confruntați cu grijile, regretele și cum realizați planurile de viitor? 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship Personal Development

Pilonii unei munci oneste

  • Să vorbești adevărul. 
  • Să faci maxim efort. 
  • Să fii transparent, chiar și atunci când ai greșit sau nu cunoști ceva. 
  • Să înveți din greșeli. 
  • Să fii mereu deschis să ajuți. 
  • Să conduci din culise, nu să ceri primul laude și aprecieri. 
  • Să facilitezi procesul de învățare pentru colegii tăi. 
  • Să fii mereu acolo, unde cineva are nevoie de tine. 
  • Să fii apreciat financiar. 
  • Să nu tolerezi prostia și minciunile. 
  • Să înveți mereu de la cei din jur. 
  • Niciodată să nu devii satisfăcută de sine și ceea ce ai obținut, mereu să cauți ce urmează. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship Personal Development

Începe cu prima idee

Aceasta i-aș spune unei persoane, care nu are dispoziție să facă ceva. Uneori prima idee, poate fi însăși ideea că trebuie ceva să faci. După aceasta te poți întreba: ce pas foarte mic pot face ca să progresez? Orice răspuns vine primul este binevenit. 

Te apuci, faci și observi cum pas cu pas lucrurile ajung să se întâmple. 

Nu sunt sigur de unde a pornit tendința ca lucrurile să fie îndeplinite perfect din prima, dar cred că aceasta este o mare greșeală. Poți să replichezi ceva creat anterior, dar n-ai cum să creezi ceva nou în goana după perfecțiune.

Greșelile sunt o nouă formă a perfecțiunii. Acele greșeli, care sunt aduse la perfecțiune cu fiecare nouă iterație. Pas cu pas, depunem efort să înțelegem cum putem îmbunătăți ceea ce creăm. Cum am putea să ne mișcăm înainte fără ca să așteptăm ideea perfectă. 

Provocarea cu menținerea unui blog este la fel. Practic de fiecare dată când încep să scriu mă confrunt cu următoarele: 

  • n-am idee despre ce o să scriu, cunosc doar o direcție sau simt ceva în interior.
  • de fiecare dată sunt sigur că nu este perfect și că probabil nu va citi nimeni.

Însă în fiecare zi mă conving că dacă începi cu prima idee și continui pas cu pas, la final poți conecta tot și crea un material cât de cât bun. Dacă să repetăm acest lucru în fiecare zi din an, cine știe, poate vom ajunge experți în ceea ce facem. 

*drepturi de autor – iconița preluată de aici.

Categories
Personal Development

Când e timpul să facem prima greșeală?

Cu cât mai devreme cu atât mai bine. Partea cea mai interesantă vine atunci când realizezi că nu fac greșeli doar cei care nu încearcă nimic nou. Să te gândești la ce va fi când vei greși este la fel cum ai aștepta o nouă zi cu soare, poate va veni, dar poate nu. 

Greșelile sunt parte din viața noastră fie acceptăm noi sau nu. Și dacă mai aveți dubii aduceți-vă aminte cum ați învățat să mergeți, să vorbiți sau să citiți. 

Nimic nu se dă ușor, tot ce e valoros trebuie susținut cu greșeli, fiindcă din ele și vine experiența. 

Categories
Personal Development

Investim în noi la locul de muncă

De la început muncim, fiindcă avem nevoie de bani. Ne găsim un post de muncă fie pe bază de studii, fie pe bază de experiență. Indiferent cum am obținut jobul, venim zilnic și oferim ce avem mai bun. Aș vrea să atrag atenția că mă refer aici la persoanele care în fiecare zi muncesc în sudoarea frunții pentru a deveni mai buni și nu așteaptă ca altcineva să le rezolve problemele.

Este foarte important să știm că în fiecare zi progresăm și învățăm din greșeli.

Pe de altă parte, este compania care beneficiază de rezultatele muncii noastre. Prezența noastră garantează îndeplinirea muncii corect și profesionist. O dată ce procesul este stabilit, se culeg doar roadele muncii. În așa caz, din partea companiei trebuie să vină un suport nemijlocit.

Puține companii locale recunosc că trebuie să investească în angajații săi și să le ofere suport la locul de muncă. Cel mai adesea angajații valoroși sunt priviți ca un instrument, care devine indinspensabil dacă consumă resurse minime.

O dată ce sunt stabilite unele așteptări din partea unui angajat este important să îi oferim și instrumentele necesare pentru a munci eficient. Dacă nu îi oferim instrumentele necesare, înseamnă că pentru companie nu este atât de important ca el să atingă obiectivele.

Indiferent dacă avem sau nu suport din partea companiei noastre, în cazul în care atingem rezultate și evoluăm – avem tot dreptul să cerem ajutor pentru a ne dezvolta mai rapid.

*Mulțumesc Unsplash.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.