În Oglindă 

Oglinda ne-a permis să vedem cum arătăm la chip. În ea ne recunoaștem și putem să spunem ce aspect fizic avem. Mă întreb cum era înainte, pe când încă nu inventase oglinzile. Existau oameni care nu aveau bani să își cumpere o oglindă și atunci ei ce făceau. Erau mereu murdari sau mureau fără a ști cum arată. Cum înțelegeau atunci oamenii că sunt frumoși, după care criterii. Cine decidea trendul după care se lua toată lumea. Cine decidea cui să-i vinzi oglindă și cui nu.

Sunt adesea curios cum a evoluat lumea în care trăim. Dacă să privim la statistici atunci ne dăm seama că în ultimii 100 de ani oamenii au evoluat cel mai mult. Mă întreb cum se catalizează schimbarea, există oare o forță care dictează acest lucru sau vine natural.

Suntem oare noi oamenii care putem să decidem? Eu totuși vreau să cred că da. Dacă lumea merge într-o direcție greșită suntem noi de vină, iar dacă merge într-o direcție corectă atunci e meritul nostru. Și nimeni nu a spus că trebuie să cunoaștem din start dacă mergem în direcția corectă sau nu, dar odată ce am observat că se poate mai bine, atunci trebuie să reacționăm.

Este foarte important să ne privim adesea în oglindă, oricare ar fi ea, cea a sufletului, cea din baie sau cea a societății și să ne întrebăm ce putem să facem mai bine decât ieri, sau dacă mergem în direcția corectă.

Să îți atingi idealul este atât de real, dar atât de departe totodată. Este un joc psihologic pe care trebuie să-l jucăm fiind pe partea celor pozitivi și entuziaști, altfel anxietatea ne va apăsa la pământ și aceasta va fi o dificultate în plus.

Photo by Johannes Plenio on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

1% va fi succes, 99% încercări

În esență este nevoie de câteva încercări ca să avem succes. Uneori este nevoie să fim mai persistenți, alteori este mai simplu. Experiența a demonstrat că cu cât mai mult practicăm cu atât mai simplu ne vine să realizăm o anumită sarcină.

Acest proces este legat cu perioada în care se crează legăturile dintre neuroni și a sistemului de lucru. Chiar dacă de la început este frustrant și dureros, aceasta este o perioadă prin care trebuie să trecem pentru a ne crea noi abilități și deprinderi. În așa stare este bine să ne aducem conștient, fiindcă odată ce ne deprindem cu un mic stres permanent, ne vine mai simplu să ne adaptăm la situații noi și să învățăm abilități noi.

Am avut ocazia să învăț de foarte multe ori de la zero tot. Eram în dezavantaj față de persoanele cu experiență, dar cu cât mai mult practicam cu atât mai repede le ajungeam în cunoștințe și abilități. Mereu mă oprea frica de eșec, dar realizam conștient că fără a greși nu voi învăța să fac lucrurile corect. Pentru mine este esențial să învăț prin practică, fiindcă teoretic fiecare poate să interpreteze în modul său. Am o manie de a îmbunătăți lucrurile pe care le fac și a-mi perfecționa continuu procesele de lucru, dar aceasta presupune să greșesc foarte des. După o perioadă de timp se înlătură toate greșelile și va rămâne doar un sistem care funcționează sănătos.

De fiecare dată când vreau să învăț ceva nou pornesc cu gândul că 1% voi avea succes, iar 99% vor fi doar încercări. Cred că pot trăi cu aceasta, fiindcă uneori este mai simplu alteori mai dificil. Realizez că depinde de mine cum voi răspunde la provocări.

*Mulțumesc Google.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Nu poți cunoaște fiecare pas

Îmi place să conduc, dar nu o fac prea des. Ieri veneam din Comrat spre Chișinău și am realizat un lucru. Proiectele personale sau lucrurile pe care dorim să le obținem nu pot fi atinse nici mintal și nici fizic. Doar dacă nu este vorba despre un lucru material concret, care poți să îl vezi în magazin sau în altă parte. Mă refer la dezvoltarea unor abilități sau obiceiuri. Iată de ce dezvoltarea personală este ca o călătorie cu mașina. Atât timp cât ești la drum nu te poți opri ca să vizualizezi și să analizezi fiecare pas. Ai doar o viziune, care te duce înainte. O idee, pe care o adaptezi o dată ce avansezi. Ea nu poate fi perfectă din start și nu poți să știi ce te așteaptă după următoarea cotitură. Dacă ne vom concentra să controlăm fiecare metru parcurs din distanța noastră, atunci riscăm să nu mai ajungem la destinația finală. Vom avea un accident, fiindcă nu ne concentrăm să ne adaptăm drumului, dar ne concentrăm asupra propriilor frici și îndoieli. Nu poți să devii un alt om, dacă îți dorești foarte mult să rămâi același. Poți să îți dorești foarte mult, dar aceasta nu va da un rezultat.

Schimbarea începe cu conștientizarea și acceptarea inevitabilului. Oricum după fiecare șase luni caracterul nostru se schimbă, reieșind din ceea ce ai studiat și din experiențe. Depinde doar dacă el s-a schimbat conștient sau doar este rezultatul evoluției mediului. Apropo unde ați văzut voi evoluție în Moldova? La câte grupuri de discuții, seminare, orice altceva ați participat în ultimele șase luni? Niciunul, iată de ce este foarte impotant ca să fim conștienți în evoluția noastră, dar să nu încercăm să controlăm fiecare pas.

În final nu e nici prea simplu, fiindcă dacă te concentrezi prea mult pe realizarea viziunii, pierzi toată plăcerea procesului. Anume să primim plăcere din ceea ce facem este foarte important. Satisfacția personală este un indicator că facem lucrurile care ne plac indiferent de rezultatele atinse.

*Mulțumesc Unsplash.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Urit

Nimeni nu doreste sa creeze ceva urit. Si tot nimeni nu doreste sa faca o fapta urita sau gresita. Dar orice ai face pentru prima data, nu va arata perfect. 

In asa situatie pierdem increderea in fortele proprii, ceea ce nu este corect. 

Ca sa evoluezi este nevoie sa fii increzut in fortele proprii. Sa analizezi obiectiv ceea ce doreste sa inveti si sa depuii maxim efort in ce doresti sa obtii. Conteaza sa continui sa exersezi cu incredere in fortele proprii. Si desigur sa primesti placere din proces. 

Uritul devine atotfrumos in final.

 *Imagine de pe Unsplash.com Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook. 

 Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri si primeste placere. 

Cind rutiera isi schimba ruta

Recent am calatorit cu rutiera si am avut ocazia sa descopar ca din cauza reparatiilor pe o strada din capitala, ea și-a schimbat traseul obisnuit. Pentru mine a fost ceva normal, ma adaptez usor la schimbari, insa pentru ceilalti pasageri, au urmat reactii de tot felul: indignare, uimire, șoc, fețe încrețite, nedumerire, nemulțumire, și alte reacții negative.

Articole asemanatoare: Da-o in bara din prima

Cam asa reactionam la schimbare zi de zi. Suntem in zona de confort si este foarte greu sa ne adaptam schimbarilor. Doar ca partea buna este ca adaptabilitatea la schimbari o avem in gene. Este dovedita de evolutia lui Darwin si de fizisul lui Freud, avem o capacitate inascuta de a deveni mai buni si de a ne perfectiona.

Putini dau friu liber acestor calitati, chiar daca stramosii nostri au fost descoperitori inascuti si adevarati pioneri atit pe uscat cit si pe mare.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.

Nu inceta sa inveti.