Categories
Entrepreneurship Personal Development

Posedați de sistemele învechite

Primul a fost gândul și din el toate au pornit. Primele experiențe ne-au arătat cum putem să interacționăm cu mediul înconjurător. Pentru că am dorit să repetăm experiențele pozitive am concentrat toate cele învățate în sisteme propagate în timp generațiilor viitoare. 

Crearea sistemelor, trebuie să ajute la atingerea obiectivelor. Odată ce urmărim orbește un sistem, suntem robii sistemului și nu invers. Dacă sistemele create ne împiedică să descoperim ideii noi, atunci trebuie să renunțăm la ele. Ori, fiecare sistem trebuie supus mentenanței regulate pentru a fi ajustat necesităților actuale. 

Pentru a identifica oamenii, care funcționează după sisteme învechite trebuie să fim atenți la vocabularul pe care-l utilizează. 

De exemplu:

  • ”pe timpul meu, era cu totul altfel…”
  • ”înainte era mult mai bine, chiar mult mai bine decât este acum…”
  • ”eu în fosta companie, atâtea făceam și era așa de bine…poți încerca și tu…”
  • ”eu n-am încercat, dar știu precis că lucrează ceea ce îți spun…”
  • ”atâtea lucruri pot fi făcute și toate îți vor reuși, tu doar încearcă…”

Oricâte nu ar spune, dacă-i întreb ”de ce?” și îi rogi să aducă argumente, puțini pot să zică ceva constructiv sau chiar și dacă zic, poți depista că ei așa și nu s-au adaptat schimbărilor din prezent. 

Dex-ul ne oferă o definiție destul de constructivă pentru cuvântul ”sistem”, s. n. 1. ”Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit.”

Fiindcă funcționăm în sisteme cu elemente complexe, care sunt corelate, este foarte scump să nu investești în actualizarea lor. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

De ce să nu citești?

Mereu îmi doream să pot citi cât mai mult și mă învinovățeam de faptul că nu-mi organizez timpul ca să reușesc să citesc. Am studiat diferite tehnici ca să reușesc să mă organizez mai bine și am reușit să citesc timp de șapte zile consecutiv. Între timp mai aveam și alte activități, iar pentru evidență înregistram rezultatele într-un fișier excel. 

Pe lângă toate activitățile, după șapte zile am reușit să compar două dintre ele – lectura și podcasturile, dintre care ca rezultat, în aceeași durată de timp am reușit să citesc 25 de pagini în 93 de minute și să ascult peste 350 de minute de podcasturi. 

Aceste rezultate se bazează pe ceea că eu în ultimii șapte ani am ascultat foarte multe podcasturi, dar am reușit mai puțin să citesc. Reieșind din rezultatele obținute am decis să renunț la ideea de a citi cărți obișnuite și să mă focusez pe cărțile audio. Poate în timp voi reuși să dezvolt și abilitatea de a citi cărți obișnuite, însă la moment, încărcat fiind, trebuie să mă mulțumesc cu podcasturi și cărți audio de pe Audible

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Ce este mai important: să acționăm sau să găsim instrumentele corecte?

Cum ar reuși să repare mașina meșterul tehnic, dacă n-ar avea instrumentele corespunzătoare? Ar eșua până a începe, fiindcă chiar dacă deține toate cunoștințele necesare, fără instrumentele de rigoare nu poate avea succes. 

Cât de des ne întrebăm, dacă în munca și viața noastră deținem instrumentele necesare sau cel puțin lucrăm cu instrumentele corecte ca să ne atingem scopurile? 

Răspunsul la această întrebare este simplu, dacă suntem iritați, utilizăm instrumente greșite sau învechite, dacă obținem rezultatele corecte și dorite, atunci instrumentele sunt corecte. 

Uneori este mult mai important să găsim instrumentele corecte decât să acționăm. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship Personal Development

Tehnici și instrumente de prioritizare a timpului și a sarcinilor

La fiecare început de an avem impresia că o luăm de la capăt. Este un fapt bun, fiindcă ne dă posibilitatea să ne imaginăm cea mai bună versiune a noastră și să ne dorim mai mult. În mare parte chiar înainte de anul nou ne scriem o listă de dorințe, sau ne imaginăm ce am dori să obținem, scriem tot pe o foaie, iar după ardem foaia și o bem cu sampanie. Așa o traditie stranie că tot mă intreb daca încă lucreaza sau nu. 

Poate și lucrează, eu nu am încercat din păcate, dar ce am încercat a fost sa fac o cercetare pe partea de stabilire a prioritățile și gestionare a timpului. Dintre toate descoperirile cele mai importante au fost următoarele. 

Prima ne vorbește despre faptul ca este imposibil sa le reușim pe toate, iată de ce trebuie sa ne stabilim prioritățile și prin efort susținut sa le atingem. Uneori acest efort vine și prin faptul că trebuie sa negociem cu familia și prietenii, ca să avem timpul nostru pentru anumite obiective propuse spre realizare. Este acel sacrificiu de care mulți vorbesc, dar puțini l-au trăit. Și anume să renunți la recompensa de moment, pentru ceva mai important în viitor. 

A doua descoperire a fost ca niciodată nu voi găsi timpul potrivit și niciodată nu voi avea o săptămână întreagă sau câteva ore la rând ca să scriu în blog, ori să fac sport, iată de ce cel mai important este sa ne apucăm imediat cu pași mici să ne realizam scopurile. Să le împărtim în sarcini de pâna la 10-15 min și sa lucrăm zilnic asupra lor. Nici până acum nu am reușit să apreciez pe cât de eficientă este aceasta descoperire. În loc sa aștepți timpul potrivit, te apuci să faci minim lucruri posibile ca să progresezi spre scopul ales de tine. 

Pentru a susține succesele este important să aplicăm aceste tehnici cu următoarele instrumente disponibile online și gratuit. 

Google Calendar ne ajută să ne planificăm timpul pe ore, zile și săptămâni. În mare parte poți sa faci planificări și repetitive, care te ajuta sa-ti amintesti lucrurile importante exact atunci când ai nevoie. Te-ai întrebat cum poți să nu uiți nimic? Adaugă în calendar și el îți va trimite notificări ca să fii la curent cu toate ce ai de făcut. 

Asana sau Trello, ne ajută să gestionăm sarcinile, să nu le memorăm, dar să le depozităm și să ne stabilim un termen limită de realizare. Sarcinile pot fi modificate și adăugarea sarcinilor noi este foarte comodă, fiindcă poți să planifice și să ordonezi sarcinile, în caz de ceva modificări. 

Strava este pentru sportivi și te ajută să ții pasul cu prietenii tăi. Îmi place ideea de competiție, care te motivează să ții pasul cu prietenii tăi. 

Money Lover te ajută să ții evidența banilor și să-ți stabilești bugete anuale. Comparativ poți înțelege sumele cheltuite, pe care să le reduci și care este dinamica cheltuielilor și a veniturilor timp de un an. 

De ce este foarte important să folosim tehnicile și instrumentele de mai sus? Fiindcă, dacă nu măsori ceva, nu știi dacă progresezi sau nu și nu prea ai ideie de unde să începi. Avem nevoie să colectăm date, ca să luăm decizii cât mai aproape de realitate. 

Mie mi-au trebuit 4-5 ani să pot stăpâni aceste tehnici și instrumente, dar tot caut modalități de a mă îmbunătăți. Niciodată nu a fost simplu, însă când vezi rezultatele la sfârșit de an, realizezi cât de corecte au fost deciziile luate.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship

Ordinea psihologica: ce avantaje ne aduce

Fiecare din noi cunoaște senzația cînd se află în starea mentală perfectă și ce avantaje oferă aceasta. Datorită ei devenim mai eficienți și aducem rezultate mai bune, însă nu putem să menținem o așa stare pe o perioadă lungă de timp. Aceasta se întîmplă din diferite considerente însă cel mai des din cauza emoțiilor, care sunt ca vremea de afară, mereu în schimbare. Atunci cînd suntem supuși stresului, sau suntem presați de termene limită la muncă și în viața personală, este greu să devenim eficienți. Mai degrabă această eficiență vine cu experiența în muncă, după formarea obiceiurilor, însă la momentul acesta se pierde din “prospețimea” cu care “privește” o persoană, fiindcă ceea ce face a devenit automatisme, fără implicarea activă a conștientului.

Pentru ca să menținem starea mentală perfectă și “prospețimea” cu care privim o anumită situație din viață, avem nevoie să menținem ordinea psihologică.

Articole asemănătoare: Starea mentală perfectă

Ordinea psihologică, reprezintă modalitatea ordonată de apariție a ideilor și sentimentelor în creireul uman. Ea vine cu experiența și consolidarea caracterului. Pare un fenomen, care nu poate fi controlat și vine de la sine, însă nu este chiar așa. Victor Frankl a menționat că există un spațiu psihologic între stimul și răspuns, și anume în acest timp există liberul arbitru și avem posibilitatea de a alege conștient cum să răspundem la o anumită situație sau emoție.

În cazul în care nu utilizăm acest spațiu, ideile și emoțiile, în creierul nostru se formează ca o grămadă de paie, care devine tot mai mare și nu are nici o ordine.

În situația în care suntem ordonați devenim eficienți și capacitatea intelectuală crește, altfel spus, devenim mai deștepți, deoarece ordinea psihologică elibereaza foarte multă energie și atenție, care este canalizată spre ceea ce facem.

Devenim mai eficienți și dispunem de mai multă energie pentru ca să facem mai bine activitățile în care suntem implicați, iar la un moment dat realizăm că suntem capabili să începem și alte activități noi, care la final ne aduc mai multă satisfacție, experiență personală și profesională, bani și alte beneficii.

Cum să devenim ordonați mental ?

Este ceva foarte personal și este dificil să oferi soluții universale, dar sunt unele lucruri pe care putem totuși să le facem, cum ar fi:

  • să ne acceptăm, așa cum suntem cu toate calitățile negative și pozitive, din momentul în care ne acceptăm, realizăm de unde putem să începem să ne schimbăm
  • să devenim cît mai simpli zi de zi, căci înțelepciunea nu constă în acumularea de cît mai multe cunoștințe și bunuri, dar în renunțarea la tot ce deținem în plus, atît în caracter, cît și din bunuri
  • să ne conducem după principiul: o activitate per moment. Atenția este o resursă limitată, iar multitaskingul nu este funcțional. Paradigma faptului caci suntem capabili sa facem mai multe lucruri simultan nu este validă. Creierul uman poate sa execute conștient o singura activitate, nu mai multe concomitent, poate rapid sa schimbe activitățile între ele, dar execută cîte una pe rînd. De aceea executarea unei activități per moment oferă o productivitate mai mare, fiindcă concentrarea este maximă asupra unei singure activități.
  • cunoaște-ți potențialul tău și ce îți aduce plăcere cu adevărat
  • fii sincer cu tine, oricît de dur ar fi adevărul
  • fii conștient, trăiește și acționează cu momentul prezent, gîndindu-te la viitor și învățînd din lecțiile trecutului
  • adaptează-te realități exterioare, și nu te conduce doar după realitatea proprie
  • păstrează obiectivitatea și gîndește la “rece”
  • planifică-ți activitățile și ziua de muncă, dacă oricum ai multe de realizat este mai bine să fii pregătit pentru toate, ca să reduci erorile
  • gestionează energia personală dar nu timpul
  • fii creativ și creează-ți singur soluțiile

Articole asemănătoare: Da-o in bara din prima

Iată de ce am menționat că este foarte personal, fiindcă noi de sinestătător putem să găsim soluțiile, care ne ordonează mental. Fiți activi și luați inițiativa de a vă înțelege, de a vă asculta și de a vă ordona mental, realizînd la maxim potențialul personal.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.