Categories
Personal Development

Educație prin sinceritate

Sinceritatea poate fi observată prin mai multe modalități. În mare parte putem să o recunoaștem, chiar și din cuvintele unei persoane, nu doar din fapte. Când participăm la un training și ne gândim că vom învăța ceva nou, oare ne gândim dacă persoana este sinceră sau nu? Probabil nu o facem conștient, dar intuiția încearcă să ne vorbească despre aceasta. 

Partea cea mai importantă a procesului de educație sau a oricărui transfer simplu de informații este sinceritatea. Atunci când cineva învață ceva nou devine vulnerabil, iată de ce este important ca persoanele să se simtă în siguranță înainte ca să fie deschiși către cunoștințe noi. 

Înainte ca să învățăm ceva nou este foarte important să verificăm intențiile profesorului.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship Personal Development

Sistemul în care funcționăm definește ”cine” suntem.

Funcționăm în diferite sisteme și ierarhii. În mare parte astfel ne structuram zilele, fie că suntem conștienți, fie că nu. Este foarte important să înțelegem când un anumit sistem este defect, învechit sau ineficient.

Dacă nu aducem inovație în sisteme sau procese, acesta este primul semn că există procesul de învechire, care în timp va duce la defecțiuni.

Este foarte important să conștientizăm aceste lucruri, fiindcă sunt greu de depistat când ”funcționeze„ în ele în fiecare zi. Scepticismul dozat, trebuie să existe în orice facem.

Mai jos în acest video din anul 2006 este foarte bine redată situația din sistemul de învățământ, de pe atunci și de acum.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Cele două direcții ale educației

Cuvântul latin educație deține două sensuri. Primul, cu care probabil toți sunt cunoscuți, este ”educare” ce înseamnă să antrenezi sau să modelezi, iar al doilea, de care mai puțini au auzit, este ”educere” ce înseamnă să extragi din interior. 

Primul model este aplicat în fiecare școală. Acesta urmează modelarea și ghidarea participanților după un anumit model, ca ei să ajungă absolvenți plini de cunoștințe. 

Pe când al doilea presupune ascultarea și ghidarea participanților ca să descopere propriul potențial. O dată conectați la aceste resurse ei devin motivați și porniți să se autoeducă. Mentorul trebuie să le împărtășe propriile cunoștințe, însă să țină cont că și participanții au foarte multe de împărtășit și pot deveni utili colegilor săi.

Este arogant să credem că acei copii, care au venit pentru prima oară la școală chiar nu cunosc nimic și noi trebuie să-i învățăm absolut tot. Fiecare persoană deține un bagaj de cunoștințe, pe care-l poate împărtăși cu ceilalți. De fiecare dată când creăm astfel de oportunități, când participanții pot să contribuie, fiecare are de câștigat și procesul de educație devine mai eficient. 

Categories
Social

Educația personalizată și schimbarea reală, pe care o putem aduce în societate.

Cum te-ai simți dacă de mâine școala ar deveni un centru de excelență pentru tot parcursul vieții. Cum ar fi oare, dacă de mici copii am primi ghidare pentru a ne înțelege mai bine pe noi și lumea în care trăim, decât să încercăm să devenim cineva cine nu suntem? 

Pentru mine educație vine ca un lucru obligatoriu, care ar fi bine să ne însoțească pe tot parcursul vieții. Ar fi normal ca educația să fie gratuită pentru toți și să nu devină mașinărie de făcut bani. Din momentul în care devine accesibilă tuturor, nivelul de educație va depinde de fiecare în parte, nu și de instituție, țară sau statut. Cum ar fi dacă ar exista o platformă online unde toți profesorii din lume ar lucra de comun acord la cursurile ce le predau. Imaginează-ți o mie de profesori care lucrează la un curs de dezvoltare personală. Acest curs va conține tot ce există mai bun de la toți acești profesori din diferite colțuri ale lumii. Orice curs va fi actualizat cu ultimele cunoștințe din domeniu, la care vor avea acces toți. Atingând acest scop vom putea educa o cantitatea mult mai mare de persoane. Aceasta înseamnă că mai mulți oameni își vor putea trăi viața mai bine și datorită schimbului de experiență vor apărea mult mai multe descoperire, care vor face această lume mai bună. 

Problemele cu care ne confruntăm nu mai țin de o persoană sau țară, ele sunt globale, iată de ce un viitor unde mai multe minți se unesc ca să rezolve probleme ar fi de comun acord. Trebuie să extindem educație la un așa nivel, ca fiecare să-și ridice nivelul de responsabilizare și conștientizare pentru mediul în care trăiește. 

Sistemul de educație existent la moment ne ajută să dobândim cunoștințe ca să operăm în lumea capitalistă sau socialistă existentă, dar nicidecum nu ne ajută pe parcursul vieții să ne înțelegem ca persoane. Un sistem orientat spre individ și societate, dar nu spre piață, ar fi o opțiune pentru ca persoanele să conștientizeze că nu doar banii și consumul sunt importante, dar și oamenii, mediul și vietățile ce ne înconjoară. 

Sincer cred că probleme cu care ne confruntăm la moment țin de lipsa de educație la nivel global. Conștientizarea acțiunilor noastre zilnice și trecerea lor prin altă prismă decât cea a consumerismului, ar omite multe probleme cu care ne confruntăm. Dacă am căuta să ne înțelegem pe noi și necesitățile noastre, am înțelege că avem nevoie de mult mai puține decât consumăm. Ar apărea dorință să ne investim timpul în folosul comunității și pentru scopuri comune. Această schimbare nu este evidentă, până nu va deveni iminentă. 

Categories
Personal Development Social

Este mereu frustrant când înveți lucruri noi.

Este mereu frustrant când înveți lucruri noi. Poate și sunt profesori foarte buni, care te pot ghida și astfel învățarea este mai ușoară, dar atunci când înveți singur, poate fi teribil de frustrant. Sau poate e frustrant până în momentul în care îți stabilește un sistem de învățarea propriu, care are o structură bine definită.

De exemplu identifici ceea ce dorești să înveți și după îți creezi un plan de implimentare, pare destul de simplu. Însă problema este că nu are cine să îți ofere feedback sau să te ajute atunci când greșești, iar aici și apare frustrarea. Dar poate problema nu este în sistemul de lucru, dar în deprinderile noastre? Poate sămânța frustrării a fost sădită cu mult timp în urmă? Sincer e doar o presupunere de a mea, dar totuși aș vrea să o relatez, ca să-mi fac ordine în idei.

Dacă să analizăm sistemul de învățământ, pre-școlar, școlar sau universitar, din experiența mea pot spune că ceea ce am învățat acolo, era să depind de cineva. De o autoritate anumită numită profesor sau un autor de carte. Fie era un ghid care ceva să te învețe, fie era un profesor, care îți oferea feedback. Chiar și când era vorba să compunem ceva esee, erau binevenite cele care erau inspirate din surse profesioniste. Am impresia că ani la rând am fost depinși să depindem de cineva, să plagiăm personalitatea cuiva. Să nu mai vorbesc despre copilăria și adolescența, în care unii copii sunt prea dădăciți.

Ceea ce m-a învățat pe mine viața și a trebuit din păcate s-o învăț singur, a fost că trebuie să îmi asumi responsabilitatea și că tot ce e creat pe lumea aceasta a fost creat de către oameni, exact ca și mine. Părinții mei au investit foarte mult în educația mea, dar din păcate nu am reușit să simt această responsabilitate la adevărata ei valoare, fiindcă părinții erau mereu prezenți să mă ajute. Poate o soluție ar fi ca copii sau adolescenții să poate din timp să lucreze la unele proiecte proprii, de exemplu să răspundă în totalitate de ceva ce le aduce plăcere sau nu le aduce plăcere, cum ar fi grija de animale, curățenia în casă, informarea referitor la un subiect cu interes general (alimentație de ex.). Ideea este ca din timp ei să simtă responsabilitatea, nu ca toată viața să îi asigurăm în orice situație nu ar fi. Pur și simplu cât de paradoxal nu ar suna, dar dacă vom asigura mereu copiii, ei vor crește cu un handicap, fiindcă nu le-am oferit timp să-și dezvolte abilități, care le vor fi absolut necesare în viața crudă de zi cu zi.

Din păcate nu trăim într-o lume foarte bună, chiar dacă bunătatea prevalează, mai sunt o grămada de lucruri rele, pe care copilul trebuie să învețe să le deosebească. Iar acest lucru este posibil, dacă el va experimenta cu diferite responsabilități. Când o să am copiii mei la sigur o să încerc această ideie. Iubiți-vă copiii și părinții, ei sunt tot ce este mai drag pe această lume.

Photo by Dawn on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere