Categories
Personal Development

Puterea compromisului

Să te gândești ce poate fi bun pentru altcineva nu este atât de simplu. Să mai și găsești compromis pentru oricare diferite situații necesită înțelepciune. 

Cât ne costă compromisul pe care-l facem față de noi? Aplicăm destulă înțelepciune ori milă mai degrabă. De ce spun aceasta, fiindcă adesea ne sacrificăm viitorul pentru mărunțișuri de moment. Adesea mă prind înconjurat de aceste compromisuri. Atât de dificil îmi vine să respect regulile clasice de gestionare a timpului și a sarcinilor. Uneori chiar mă întreb dacă sunt pe deplin disciplinat și poate să încerc să devin mai strict. Pe lângă toate înțeleg dacă un compromis a venit din milă sau înțelepciune, dacă la final rezultatul mă satisface pe termen lung sau scurt. 

Franc este că pentru a descoperi puterea compromisului este nevoie de autodisciplină și multă înțelepciune. Partea bună însă, este că suntem în acest joc pe termen lung și avem ani să progresăm, doar să nu o întindem prea mult. 

Categories
Entrepreneurship Personal Development

Carari noi

Cel mai simplu este sa o iai pe o “carare” batatorita si bine cunoscuta de toti. Pe asa carari chiar daca te ratacesti vine cineva din urma si te impinge de la spate, chiar daca nu o sa iti iasa ceva, mereu stii ce te asteapta in final. Este simplu, caci e o “cararea” trecuta de multi. Daca alegi o anumita “carare” Q vei obtine la final rezultatul U. Este ca in Matrix, totul este bine definit, pina nu a aparut Neo, si a inceput sa isi creeze propria “carare” prin alegerile, pe care le facea.

Stiu ca este mai simplu sa alegem “carari” bine cunoscute, dar ca sa devenim cine ne-am propus sa fim vom alege “carari” noi necunoscute, pe care nimeni nu a mers inca, iar adesea vom improviza si din “x” si “y”, vom crea o “cale ferata” si vom accelera spre obiectivele noastre.

Articole asemanatoare: Septembrie, draga TU

Una dintre cele mai apreciate trasaturi ale caracterului uman, este adptabilitatea, ea a fost apreciata si de catre evolutie, si desigur mentionata in postulatele lui Darwin. O trasatura care ne-a permis sa cucerim uscatul, apele si vazduhul. De ADAPTABILITATE ne vom folos pentru a fi pioneri si a ne atinge scopurile, pe care inca nimeni nu si le-a pus.

Sa fim mindri de noi si sa facem ce ne dorim este o alegere, nu un dar din partea vietii, iar pentru aceasta vom face lucrurile, care trebuie de facut, si ne vom adapta la orice, iar cu dedicatie, disciplina si perseverenta vom face azi si miine, ce trebuie de facut, pentru ca in citiva ani, sa facem doar ce ne dorim.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.

Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.

Categories
Social

Ascultati cu inima – opt, noua, zece – te iubesc

“Ne permitem deci să prezentăm şi următoarele modalităţi de a spune “te iubesc“. Fiindcă în postările anterioare am scris doar şapte din ele.

Unu şi doi aici, trei şi patru aici, cinci, şase şi şapte aici

8. Învioraţi şi înseninaţi viaţa cu râs. Acum 3.000 de ani, înţeleptul Solomon scria: “O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbe 17,23). Râsul adaugă bogăţie, calitate şi culoare zilelor obişnuite. E un dar, o opţiune, o disciplină şi o artă. 

9. Ascultaţi cu inima. Când soţia e supărată, permiteţi-i să-şi exprime sentimentele. Nu corectaţi inexactităţile ei. Nu respingeţi logica ei.  Nu încercaţi să-i spuneţi cât este lipsită de raţiune. Nu vă referiţi la amănunte. Ascultaţi doar. Singurele comentarii să fie cele care caută lămuriri şi înţelegere. Mai târziu, când spiritele s-au liniştit, va sosi timpul mai favorabil al răspunsului. Nu evitaţi contactul de privire. Ascultaţi cu atenţie şi nu vă pregătiţi răspunsul. Aşteptaţi până ce s-a spus totul.

10. Fiţi generoşi cu iertarea care oferă posibilitatea reînnoirii relaţiei. Iertarea implică dispariţia mâniei, restaurarea respectului şi oferirea acceptării. Oferind darul iertării, vă eliberaţi de povara pe care o purtaţi şi, având mâinile şi inima eliberate, puteţi clădi o nouă relaţie şi mai satisfăcătoare.” Dr. Emil Rădulescu, Alimentaţia Inteligentă

Iubiţi din toată inima şi fiţi sinceri faţă de voi şi persoana care vă iubeşte.

Categories
Personal Development

Automotivarea este o forta motrice si lucreaza perfect

O forţă puternică care mişcă orice activitate din loc, orice iniţiativă şi plan stablit, este automotivarea.

Cred că fiecare ştie povestea catârului, care este atât de încăpăţânat încât nu face un pas dacă nu-şi doreşte. Când eram mic prin cărţi era desenat un catâr care trăgea un car, fiind motivat de stăpânul său printr-o undiţă la capătul căreia era un smoc de fân sau iarbă verde.
Aceasta reprezintă motivarea din exterior.
Şi dacă cunoaştem bine povestea catârului, ştim prea bine că el se mişcă atât cât este motivat de stăpânul său.

Însă ce se întâmplă când motivaţia vine din interior ? Ea nu are limite, tot depinde de tine.

Poţi să te motivezi din succesele care le obţii, fiindcă este zi cu soare, sau fiindcă plouă tare, fiindcă iubeşti cu toată inima şi eşti iubit la rândul tău, fiindcă familia îţi este sănătoasă şi te bucuri de ei, şi nu ultimele sunt cărţile simple şi audio, filmuleţe, idoli, şi multe altele.

Fiecare îşi determină pentru sine motivaţia, dar e de înţeles că în societatea noastră nu mai funcţionează motivarea din exterior şi îndeplinirea obiectivelor doar atât cât trebuie.

Pe prim plan vine automotivarea şi iniţiativa de a face mai mult decât se aşteaptă de la tine, indiferent de modul care îl alegi, este nevoie de oameni creativi cu iniţiativă şi încrezuţi în sine (desigur în modul bun).

Categories
Personal Development

O carte audio uneori e mai buna

Pe lângă toate care le facem zilnic, avem nevoie de educaţie şi lectură pentru a dezvolta creierul.

Pentru a învăţa lucruri noi şi să renunţăm la cele învechite. Viteza cu care se schimbă informaţiile nu este foarte mare dar nici mică, însă depinde şi la ce nivel eşti desigur.
Doar aşa putem să facem o comparaţie obiectivă cât de cât.

Toţi avem telefoane, ipod-uri, mp3-uri, etc., însă pentru ce le utilizăm ? Sunăm, navigăm pe internet şi ascultăm muzică, fie radio.
Totuşi o întrebuinţare mai utilă a acestor tehnologii ar fi cărţile audio. Fie de motivare, sau despre diferite subiecte. Cărţile audio ajută persoanele ce sunt încărcate şi nu au timp uneori să citească.

Sunt de acord că se va primi că faci două lucruri concomitent, însă pentru mine e mai bine aşa decât să nu citesc deloc, fie ele şi acele cărţi audio.