Copii sau M-O-Ș-I ciopliți 

crești copii este una, să îi ajuți să crească este alta. C-O-P-I-I-I sunt în general ființe stranii, chiar dacă sunt și ei ființe umane. Gîndirea lor funcționează cu totul altfel decât suntem noi obișnuiți, pentru mine este foarte dificil să înțeleg un copil. De multe ori când sunt sigur că procedez corect îmi dau seama că ei cu totul altfel p-e-r-c-e-p ceea ce eu spun. 

 crească copii poate oricare, să îi ajute să crească poate doar o persoană responsabilă și matură. Cînd ajuți copilul să crească te abstragi de la ceea ce vrei tu și te {COBORI} în genunchi sau chiar pe burtă ca să vezi lumea cu ochii lui, din punctul lui de vedere. Este important să vezi lumea de la același nivel cum o vede el. Astfel te detașezi de la propriile opinii și oferi spatiu deschis ideilor noi, viziunilor noi. 

Cel mai mare [cadou] pe care putem să îl facem copiilor noștri este să [N]u le frângem aripile. 

Din ce am observat, copii trec prin diferite perioade în copilărie, prin care își manifestă calitățile de bază ale personalități. Aceste calități nicidecum nu trebuie să fie inhibate, ele trebuie să fie observate și încurajate, pentru a dobândi experiența necesară, ca în viitor copilul să înțeleagă mai ușor ce îi place să facă și care îi sunt pasiunile. În MARE parte copiii sunt personalităti diferite decât sunt părinții lor, iată de ce să ajuți un copil să crească este o M-A-R-E provocare. Alegând acest pas promitem să ajutăm să dezvoltăm o ființă, iar această alegere ne dezvoltă pe noi. 

Niciodată nu vei mai fi cum ai fost, după ce ai ajutat un copil să devină cine este predestinat să devină.

Acești copii care ajung pe lume în familii diferite, nu au dorit ei să vină pe lume, dar din alegere conștientă sau iresponsabilă a părintilor lui. 

În orice moment cind sunteți la dubii și vă gîndiți ca copiii au vreo vină, reveniți la momentul în care l-ați conceput, vedeți a cui e {VINA} că această ființă a ajuns pe lume?-?-? Sunteți acum conștienți că a fost o alegere? A fi responsabil înseamnă a alege să fii matur

Azi e 1 septembrie, mulți copii merg pentru prima dată la școală, mulți din ei merg pentru ultima dată, diferența între ei o puteți vedea în ochii fiecăruia. Un copil de clasa întâi e plin de emoții, ochii îi [ARD] de frică sau de curiozitate, nu contează, fiindcă e un organism care e scuturat de a lui 5 simțuri, pe când un absolvent, e cioplit deja de toată frumusețea personalității sale. Un absolvent la noi este = cu un M-O-Ș imbătrinit înainte de timp. Arătați-mi undeva o personalitate și eu am să vă arăt un copil care a fost ajutat să crească sau o personalitate cu o lume bogată internă, care a găsit refugiul în ea. 

Momentul potrivit pentru a începe este acum, indiferent că sunteți mai învârstă sau deja aveți copii. Potențialul lumii interne este nemărginit și ai nevoie de o viață să îl descoperi. 

*Mulțumesc Unsplash.com, pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Cum să devii ordinar

  1. Angajează-te într-o companie în care nimeni nu te va aprecia pentru talentele tale. 

  2. Continuă să lucrezi pentru această companie minim doi ani. În acești ani vei începe să degradezi și să simți că nu te ocupi cu ceea ce te face fericit. 

  3. Categoric, nu mai învăța nimic nou și ține-te cu dinții să faci doar lucrurile pe care le cunoști. 

  4. Vino la timp și pleacă la timp. 

  5. Nu te preocupa de colegi, fiindcă oricum fiecare se gândește la dânsul.

  6. Nu asculta muzică în timp ce lucrezi, căci te disconcentrează de la task-urile obligatorii. 

  7. Execută doar ceea ce îți spune șeful și crede-l pe cuvânt. 

  8. Nu cere opinia colegilor și nu le face cafea din contul tău.

  9. Fii sigur că dacă o să lucrezi o viață în aceeași companie vei avea un viitor asigurat. 

  10. Adaugă tu ceva. 

Prin toate acestea devii încă un angajat care crede cu dârzenie în scara ierarhică, într-o viață cinstită și ușoară.

Treziți-vă oameni buni. Sunteți creați pentru ceva mai bun. 

*Mulțumesc Unsplash.com, pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Copie sau copil

Copilul este pentru părinți o nouă personalitate, care are nevoie de un mediu sănatos pentru a se dezvolta. 

Sau o copie a părinților, care este obligat să facă totul exact așa cum ei au cerut, si exact în momentul în care ei au cerut. 

Să crești o personalitate este o muncă, pe care o faci în ambele direcții, atât pentru copilul tău cât și pentru tine. Fără ca să îți dai seama devii și tu mai bun, și copilul tău. 

Nu am experiență în acest domeniu, dar am experiență în a fi copil. Am experiență în observarea copiilor maturi, care la timpul lor nu au fost tratați cum se cuvine unei personalități în dezvoltare. 

Este greu să spunem cine este responsabil, fiindcă și părinții au fost la rândul său copii. 

Însă întebarea rămâne deschise, creștem un copil sau o copie?!

*Imagine de pe Unsplash.com 

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook. 

Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere. 

Muschiul creativitatii

De cind ne nastem, ni se spune ce sa facem, cum sa facem si cind sa facem. Este ceva normal, avind in vedere ca de fapt copiii sunt niste fiinte firave si trebuie ocrotiti. 

Insa din punct de vedere al dezvoltarii copiilor, dar atit cit puteti sa observati si fiecare din voi, copii sunt mult mai destepti decit credem noi. Au abilitati, pe care nici nu le observam, fiindca reiesim din ideea, ca ei sunt foarte mici si nu stiu nimic. Ceea ce este totalmente gresit. 

Copiii au un potential enorm pentru dezvoltarea creativitatii. Creierul lor tinjeste sa creeze ceva, sa invete ceva nou, sa descopere lumi noi. 

La virsta frageda muschiul creativitatii poseda “elasticitate” naturala, doar ca nu are cunostinte sa se manifeste. Pentru fiecare copil, creativitatea este primordiala, fiindca de la aceasta virsta ei trebuie sa invete si sa se adapteze lumiii inconjuratoare. 

Copii au nevoie sa experimenteze, exact ca si noi. Tot copii suntem, cit de maturi nu am fi. 

Muschiul creativitatii tine nemijlocit de experienta noastra si cit de deschisi suntem spre lucruri noi. Mai este si partea practica, caci ai nevoie de cunostinte ca sa creezi ceva nou. Ai nevoie sa studiezi si sa vezi si alte pareri, dar solutiile apar pe neasteptate, nu atunci cind ne dorim noi

Creativitatea este o actiune spontana, ce nu apare o data cu vointa de a fi creativ. Incepi sa lucrezi si sa culegi rezultate, daca nu esti multumit, o iai de la inceput. 

 *Imagine de pe Unsplash.com Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook. 

 Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri si primeste placere. 

Antrenamentele se practica zilnic

Nu ai nevoie de conditii speciale, de sali super echipate, de programe scumpe, sau de antrenori faimosi, tot de ce ai nevoie, este de tine insuti.

Foarte mult se dezvolta industria sportului si foarte multe sali au aparut in ultimii ani, foarte multe competitii si foarte multi profesionisti au aparut, si este cam simplu sa ratacesti in ale sportului, daca nu esti initiat mai ales.

Traim in era informatiei si avem acces la multe cunostinte de calitate, care sunt si gratuite printre altele. Si am putea sa ne descurcam si singuri, dar de ce totusi nu ne apucam?

Cred eu, ca e o intrebare buna!

Personal am inceput sa practic singurel sportul si sa imi mesteresc propriile echipamente, din lipsa unui antrenor bun si a unei sali echipate. Anume aceste conditii m-au invatat sa fiu curios si sa depun efort pentru a cauta solutii, sa ma descurc cu ceea ce am. Iar lipsa unui antrenor m-au facut sa caut in carti raspunsuri, si am realizat ca eu pot fi propriul meu antrenor. Si desigur ca nu a fost simplu, am fost nevoit sa invat auto-disciplina, fiindca ai nevoie sa te impingi de la “spate”, ca sa reusesti.

Toate acestea m-au facut sa fiu curios, m-au invatat auto-disciplina si sa am incredere in fortele proprii. Si mi-au influentat viata in toate sferele, fiindca practic aceleasi principii le pot aplica pentru toate.

Un lucru la fel de important este ca nu poti sa fii sportiv doar pentru o ora sau doua, cit te afli in sala de sport. “Sportul” nu este o haina, pe care o imbraci doar cind iti doresti, este mai degraba o “piele”, pe care o porti mereu, care este parte din tine.

Deci sportul si antrenamentele se practica zilnic, si nu aleatoriu dupa program.

Cum vom face aceasta? Foarte simplu!

Vom merge pe jos cind vom avea ocazia; vom merge pe scari, dar nu cu ascensorul; ne vom alimenta corespunzator, nu doar in perioadele de antrenamente, dar continuu; vom mentine o atitudine pozitiva si de durata pentru activitatile, in care suntem implicati; vom fi un exemplu; vom avea incredere in propriile forte si in obiectivele propuse; vom fi persoane de cuvint; zi de zi vom fi sportivi.

Cei care cred ca se pot multumi cu citeva antrenamente pe saptamina, obtin rezultatele corespunzatoare. In orice ai face, ai nevoie de implicarea fizica cit si mintala.

*Imagine de pe Unsplash.com

Îți place ce scriu ? Abonează-te prin e-mail sau facebook.

Nu inceta sa inveti si sa fii curios, cauta raspunsuri.