Pentru a te cunoaște pornește în căutarea provocărilor.

Este o afirmație destul de stranie din mai multe puncte de vedere. Eu de multe ori îmi pun întrebarea: oare de ce trebuie să ne cunoaștem pe sine? Un alt punct straniu: de ce anume prin provocări te poți cunoaște?

Nu era oare mai simplu să te cunoști, fiind în zona de confort? Fiind în homeostază nu depunem atât de mult efort pentru a ne zădărnici cutia de potențial. 

De mici ne naștem cu dorința de a cunoaște lumea. În familie aflăm care ne sunt limitele și ce ne este permis. Când vine adolescența devenim rebeli și mergem contra tot ce-am învățat de mici copii. După majorat înțelegem că ceea ce ne ziceau părinții nu este atât de greșit totuși și încercăm să căutăm iz de înțelepciune în moștenirea lor. Pe la 27-28 de ani, când personalitatea este aproape formată privim aceleași lucruri, dar cu ochi diferiți. Începem a vedea prin propria experiență, că totuși moștenirea părinților este valoroasă, dacă este pusă în valoare. Există o multitudine de cunoștințe pe lumea aceasta, dar puțini care le pot adapta realității în care trăiesc. 

Arta cunoașterii de sine nu se limitează la cunoștințe și interpretarea lor, dar la mult mai multe lucruri. Printre care fac parte și provocările. Adesea auzim că trebuie să ieșim din zona de confort, dar nu prea am găsit o explicație sănătoasă pentru aceasta. 

În sine ieșirea din zona de confort, pentru mine semnifică descoperirea unei lumi noi, atât interioară cât și exterioară. Adaptarea către lucruri noi este în sângele nostru, fiindcă așa au trăit strămoșii noștri. Erau vânători și mereu în explorare, pentru a găsi hrană și adăposturi noi. De la ei am moștenit un potențial enorm, a cărui capacitatea nu o poate măsura nimeni. Iată de ce copiii de mici sunt niște exploratori înnăscuți, fiindcă sunt conduși de o energie, pe care nu o pot înțelege. E vorba de instinct și acesta nu trebuie inhibat. E naiv să credem că generația nouă obțin doar genele părinților. În ei trăiesc gene a multiple generații cu tot potențialul lor.

Strămoșii noștri merită puțin respect din partea noastră și promisiunea că vom valorifica moștenirea lor. Putem face acest lucru prin faptul că vom începe să ascultăm intuiția și să explorăm potențialul personal. Sigur cunoști ce ai dori să faci mai bine, sau cu ce ai începe. E timpul să te apuci de treabă, fiindcă ești rezultatul a peste 20 de milioane de ani de evoluție. Așa o investiție merită a fi pusă la lucruri mărețe, nu la lucruri efemere.