Categories
Personal Development

Micro interacțiunile contează

Avem atât de multe cafenele interesante în care poți să te delectezi cu multe produse gustoase. Mergem acolo să ne odihnim, să bem o cafea bună, să ascultăm muzică faină și desigur să interacționăm între noi, dar și cu personalul cafenelei. 

Am dori să ne zâmbească, să fie îngăduitori, ba chiar să cunoască ce comandăm de obicei, iar la final să ne spună o vorbă bună. Dacă fac aceasta, așteptările noastre se adeveresc și poate ziua va deveni mai bună. În caz contrar punem la îndoială, dacă am mai veni în acea cafenea sau dacă proprietarul are grijă de personal. 

Cum ar fi oare, dacă noi am adresa primul salut și la final am lăsa un compliment, pe lângă bacșiș. În momentele când vedem chelnerul că vine să ne strângă gunoiul nostru de pe masă, să fim îngăduitori și să-l ajutăm, cel puțin să-l punem grămada ca să-i fie mai simplu să-l colecteze. Să-i mulțumim frumos că are grijă de noi și să nu uităm să-i zâmbim. 

Să ne punem în locul lui și să ne gândim cum ar fi oare când ne-am face noi lucrul și am întâlnit un client cu același comportament ca al nostru? Oare am fi fericiți să-l servim și la final să-i urăm o zi bună?