Categories
Entrepreneurship Personal Development

Cum să știi că progresezi?

Ca să înțelegem dacă progresăm sau nu avem nevoie de piloni de orientare din trecut și din viitor. Și ca să ne putem compara cu acești piloni, avem nevoie de măsurători.

Adevărul este că acești piloni trebuie să fie setați de către fiecare dintre noi. Ei sunt absolut personali și nu pot fi împrumutați. Deoarece unica persoană cu care este sănătos să ne comparăm suntem tot noi, doar că cei de ieri. Adesea am încercat să mă regăsesc în unele istorii de succes ale persoanelor care au obținut ceea ce am dorit și eu. După ce am discutat cu ele și am înțeles cât sunt de diferite motivele noastre, contextul și călătoria, am înțeles că este sănătos să doresc aceleași lucruri, doar că să mă compar cu mine, la nivel de progres și motive. Instrumente de setare a obiectivelor sunt multiple. Printre cel mai simplu este cel SMART. Pentru cei care doresc să măsoare, fie un excel sau ASANA pot servi ca instrumente ideale. 

Pentru un progres sănătos prinde bine și planificare zilnică a sarcinilor, de exemplu, dimineața și seara. Sincer, pentru mine a fost și pe alocuri este mai ușor de zis decât de făcut. Încă continui să lucrez la crearea obiceiurilor pentru a planifica mai eficient sarcinile, ca să înregistrez progres în direcțiile dorite. Nu mă stresez, fiindcă sunt în acest joc pe termen lung. Mereu, drept încurajare îmi spun că unele obiceiuri pot lua câțiva ani pentru a se forma, însă voi putea beneficia de ele toată viața. 

Nu există niciodată un timp ideal pentru a seta un scop nou ori a măsura progresul. Zi de zi suntem în acest joc, numit viață, și începem mereu de la zero, iar seara tragem măsurătorile.