Categories
Personal Development

Ceea ce faci, influențează ceea ce ești.

Este o idee care mă frământă de foarte mult timp. Acest fenomen face parte din formarea caracterului și procesul de maturizare. Ne vorbește despre faptul că suntem ceea ce facem, nu numaidecât ceea ce spunem. Însă este foarte important și ceea ce ne vorbim, fiindcă cu timpul este foarte bine să spunem ceea ce facem și să facem ceea ce spunem. Dacă să ne gândim la toate activitățile noastre, de la cele mai mici, pînă la cele mai mari, indiferent că sunt bune sau rele ce am putea să spunem despre noi în ansamblu? Ne-am mândri cu ceea ce spunem? Dar cu ceea ce facem?

Fiecare dintre noi are idealuri și tinde spre ceva, dar puțini dintre noi ajungem să le realizăm. Fiindcă prăpastia între ce suntem și ce ne dorim să fim este semnificativă.

Noi putem să vorbim despre cum am vrea să fim și să avem impresia că ne apropiem de rezultat, dar dacă nu întreprindem acțiuni în direcția aceasta ne dăm seama că de fapt nu ne-am dezvoltat acele abilități, care ne-ar ajuta să ne trăim idealurile.

Orice dialog interior are un anumit scop. În dependență cum ne vorbim așa și acționăm. Mai ține cont și de faptul de ce ne dorim și de ce suntem influențați.

Mai joace un rol și bagajul genetic, care ne determină să ne comportăm într-un anumit mod. Dar cu cât mai inteligenți suntem cu atât devenim mai flexibili, iată de ce este foarte important să acumulăm experiențe și cunoștințe din diferite domenii, pentru a înțelege lumea în care trăim și pentru a ne înțelege pe noi.

Mă conving zi de zi că nu există scurtături, există un efort continuu într-o viață dinamică. Mai există și ore de odihnă și relaxare în care realizăm că efortul nostru nu a fost în zadar. Când vedem rezultatele noastre, putem să spunem dacă muncim destul sau nu. Și fiecare zi este un teren de încercare și descoperire, poate e timpul să devenim vânători de cunoștințe, cine știe.

Photo by Hanna Morris on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.