Ce ne mișcă?

Acțiunea ne ajută să realizăm orice task ne propunem, dar de ce nu este atât de simplu pe cât pare?
Există o luptă între ce suntem acum și ce ne dorim în viitor. Anume acestă diferență ne face să ne focusăm pe ce ne dorim, nu pe ce avem acum. Când ne aflăm în așa situații, ne transpunem în ipostaza unui spectator, în care ne dorim activ să fim în altă parte. Fiind lipsiți de integritate, suntem ușor distrași și influențabili.
Am observat această stare la mine și o perioadă de timp nu realizam ce se întâmplă. Dintr-o persoană motivată și activă, mă transformam într-un om absent. Eram în punctul în care tot ce făceam îmi crea dezgust, fiindcă îmi doream foarte mult să fiu în altă parte. Nu înțelegeam de ce acele lucruri care de obicei îmi aduceau plăcere mă lăsau lipsit de interes.
Am înțeles că orice stare personală poate fi înțeleasă și schimbată dacă avem un ”de ce”.

Cunoscând ce mă mișcă, îmi este mai simplu să înțeleg stările personale și cum să le adaptez. Acum pot mai simplu să îmi planific activitățile și ele îmi aduc mai multă plăcere decât aș lăsa tot în voia sorții.

*Mulțumesc Cristalov.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Recomandare eveniment: Wrap Up Christmas – workshop împachetare cadouri.