Premiul Nobel

Este un premiu oferit oamenilor de știință, care au atins rezultate remarcabile în domeniul său.

După o mică cercetare am aflat că acest premiu a fost inițiat de către Alfred Nobel, inventatorul dinamitei. Care a dorit ca după moartea sa să se ofere premiul Nobel persoanelor care au un succes în chimie, fizică sau economie, și care au adus un serviciu umanității. Acest premiu la început era oferit din imensa sa avere și era în sumă de 40 000 USD în anul 1901, nu sunt sigur din ce resurse se oferă acum acest premiu.

Presa promovează acest eveniment și oamenii îl apreciază. Pentru mine oferirea unui premiu Nobel semnifică aprecierea unei munci de o viață.

Însă dacă să privim unde a început, atunci vom înțelege că un eveniment care acum este internațional și apreciat de către toți a fost inițiat la dorința unui om.

O persoană care a simțit pe pielea sa ce înseamnă să muncești și să te dedici unei singure cauze. Poate noi ceilalți nu ne dăm seama, dar un om de știință își sacrifică viața în folosul lumii întregi, și acest lucru nu este simplu de realizat.

Cine știe, poate un eveniment sau proiect lansat de către noi astăzi va fi la fel de popular peste ani de zile? Vom putea afla, doar dacă vom persista în fiecare zi.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Schimbarea este o acțiune…

… însoțită de stres. Însă la sfârșit devii cu totul alt om. Stresul este un factor motivant și poate să ne ofere multe beneficii.

Există însă stres care nu este însoțit de o schimbare personală. Ar fi bine să-l evităm, pentru a ne salva timpul și sănătatea.

Sau există schimbări neînsoțite de stres, a căror final este deja bine cunoscut. Cum ar fi un serial TV.

Pentru a deveni eficienți este bine să ne acomodăm cu schimbările și stresul, care ne sunt utile și ne transformă.

Mereu există un ”nu”, care poate fi spus categoric.

Photo by Hailey Kean on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Agresivitate

Agresivitatea este unul dintre primele instincte, care au posedat omul și organismele vii. Ea ne-a permis să rămânem în viață și să luptăm cu pericolele ce ne pășteau. Ea rămâne prezentă în genele noastre, oricât de mult nu am evolua.

Este parte din selecția naturală și doar un neocortex bine dezvoltat poate să controleze cu instinctele noastre. Nu este nevoie să inhibăm aceast instinct, dar este bine să ne învățăm să-l canalizăm într-o direcție corectă. Inhibarea lui va duce la izbucniri de agresiune fără motive întemeiate. Mai sănătos este să ne învățăm să ne înțelegem frustrările și nervii. Este o artă și ca orice lucru poate fi învățată. Partea mai puțin plăcută este că se învață prin practică. Atunci când simțim emoții de agresivitate este bine să ne observăm comportamentul. Din ce motiv am devenit agresivi, care a fost stimulul, a fost o reacție la ceva de mai demult sau este ceva de moment. Poate fi o frustrare sau poate fi ceva întemeiat. Pentru a te apăra de dragoni și monștri, trebuie să devii tu însuți un dragon și un monstru. Nu trebuie să fii așa în fiecare zi, dar trebuie să îți crești acești monștri în interior, pentru ai putea recunoaște pe cei care te atacă și să știi cum să te aperi de ei. Pentru a înțelege că cineva te iubește, trebuie mai întâi să iubești tu. Trebuie să ai o calitate dezvoltată în interior, pentru a o recunoaște și în alți oameni. Dar unele calități nu am dori să le dezvoltăm, însă în așa situație rămânem naivi față de unele pericole, care pot să ne urmărească.

Din fericire trăim într-o lume relativ balansată, însă nu tot timpul a fost așa și în unele colțuri din lume, se întâmplă atât de multe lucruri rele, pe care nici nu ni le imaginăm. Lumea a fost, este și va fi agresivă și rea, trebuie să fim pregătiți să răspundem corespunzător.

Nimeni nu a spus că colții, pe care îi vom crește va fi nevoie să îi folosim, dar cel mai bine să fim mereu gata. Exact ca și în arte marțiale, mergi regulat la antrenamente nu pentru că te lupți în fiecare zi, dar pentru a fi gata de o luptă neașteptată.

Photo by Jackson Jost on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Este mereu frustrant când înveți lucruri noi.

Este mereu frustrant când înveți lucruri noi. Poate și sunt profesori foarte buni, care te pot ghida și astfel învățarea este mai ușoară, dar atunci când înveți singur, poate fi teribil de frustrant. Sau poate e frustrant până în momentul în care îți stabilește un sistem de învățarea propriu, care are o structură bine definită.

De exemplu identifici ceea ce dorești să înveți și după îți creezi un plan de implimentare, pare destul de simplu. Însă problema este că nu are cine să îți ofere feedback sau să te ajute atunci când greșești, iar aici și apare frustrarea. Dar poate problema nu este în sistemul de lucru, dar în deprinderile noastre? Poate sămânța frustrării a fost sădită cu mult timp în urmă? Sincer e doar o presupunere de a mea, dar totuși aș vrea să o relatez, ca să-mi fac ordine în idei.

Dacă să analizăm sistemul de învățământ, pre-școlar, școlar sau universitar, din experiența mea pot spune că ceea ce am învățat acolo, era să depind de cineva. De o autoritate anumită numită profesor sau un autor de carte. Fie era un ghid care ceva să te învețe, fie era un profesor, care îți oferea feedback. Chiar și când era vorba să compunem ceva esee, erau binevenite cele care erau inspirate din surse profesioniste. Am impresia că ani la rând am fost depinși să depindem de cineva, să plagiăm personalitatea cuiva. Să nu mai vorbesc despre copilăria și adolescența, în care unii copii sunt prea dădăciți.

Ceea ce m-a învățat pe mine viața și a trebuit din păcate s-o învăț singur, a fost că trebuie să îmi asumi responsabilitatea și că tot ce e creat pe lumea aceasta a fost creat de către oameni, exact ca și mine. Părinții mei au investit foarte mult în educația mea, dar din păcate nu am reușit să simt această responsabilitate la adevărata ei valoare, fiindcă părinții erau mereu prezenți să mă ajute. Poate o soluție ar fi ca copii sau adolescenții să poate din timp să lucreze la unele proiecte proprii, de exemplu să răspundă în totalitate de ceva ce le aduce plăcere sau nu le aduce plăcere, cum ar fi grija de animale, curățenia în casă, informarea referitor la un subiect cu interes general (alimentație de ex.). Ideea este ca din timp ei să simtă responsabilitatea, nu ca toată viața să îi asigurăm în orice situație nu ar fi. Pur și simplu cât de paradoxal nu ar suna, dar dacă vom asigura mereu copiii, ei vor crește cu un handicap, fiindcă nu le-am oferit timp să-și dezvolte abilități, care le vor fi absolut necesare în viața crudă de zi cu zi.

Din păcate nu trăim într-o lume foarte bună, chiar dacă bunătatea prevalează, mai sunt o grămada de lucruri rele, pe care copilul trebuie să învețe să le deosebească. Iar acest lucru este posibil, dacă el va experimenta cu diferite responsabilități. Când o să am copiii mei la sigur o să încerc această ideie. Iubiți-vă copiii și părinții, ei sunt tot ce este mai drag pe această lume.

Photo by Dawn on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere

Nu cred că voi trăi veșnic și nici nu aș vrea.

Simt că viitorul va fi mai bun decât ceea ce avem acum. Nu cred că va fi unul simplu, dar sunt sigur că balanța trage în partea cea bună. Indiferent de ce pericole ne pasc, avem șanse foarte mari să le trecem cu succes. Sunt molipsit de optimism față de acestă viață și mă bucur de tot ce ea îmi oferă.

Nu cred că voi trăi veșnic și nici nu aș vrea.

Aproxmativ 70-80 de ani, dacă vor fi ai mei, îi voi duce cu bucurie și mândrie. Să vezi partea bună în orice situație este o atitudine aleasă de fiecare dintre noi. Nimeni nu ne poate schimba viziunea noastră față de anumite lucruri, doar noi, iată de ce este foarte important să conștientizăm aceasta.

Este o  diferență sensibilă între ceea ce suntem și ceea ce putem fi. Cineva a spus că nu trebuie să sacrificăm ceea ce putem fi, pentru ceea ce suntem. Sigur e mai dificil să lupți pentru ceva, să investești energie și resurse, dar acum, mai mult ca înainte, este extrem de posibil, dar prețul trebuie plătit. Nu există scurtătură, există ceea ce trebuie de făcut.

Găsirea echilibrului în viață este cel mai greu lucru de atins, dar unica cale este experiența.

Photo by Tanguy Sauvin on Unsplash

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere