Mai mult sau mai puțin?

Dintre toate activitățile cum alegi care din ele să le faci mai mult sau mai puțin? Ce ar fi dacă am crea priorități și am oferi importanță unor lucruri în pofida altora. 

Am ajunge la etapa în care am excela în task și time management. Ambele ne supun disciplinei și negocierilor cu propriile dorințe. Anume ele ne ajută să realizăm pași mici, pentru proiecte mari.

La finalul oricărei zile fiecare decide ce obține mai mult sau mai puțin.

Faceți cunoștință, Limita!

Discutasem în articolele anterioare despre expandarea ființei umane și călătoria în căutarea provocărilor, dar cum facem să recunoaștem propria ”Limita”? 

În mare parte aș putea să mă adresez ”Limitei” ca unei persoane reale, fiindcă trăiește pe contul nostru. Ea deveni o reflecție a propriilor gânduri, obiceiuri, mediului de trai, familiei, etc. Corect ar fi să ne comportăm cu ea la fel unei persoane. Să încercăm să o studiem, educăm și provocăm. Astfel ne vom cunoaște pe sine și vom putea crește propria limită. 

Nu suntem capabili să extindem limitele fizice a lucrurilor, dar este posibil să extindem limitele interioare. Depinde de noi, de propria intuiție, dorință și motivație pentru a face acest pas. A venit timpul tău și trebuie să faci ceva cu aceasta. 

Persistența, capacitatea de expandare a ființei umane.

Persistența este capacitatea de a continua o ideie sau acțiune în pofida dificultăților sau opozițiilor. 

Cât de persistent trebuie să fii? Dacă ești prea persistent, devii tare de cap. Viciversa, dacă ești prea puțin persistent, devii prea lenos. Lucrează oare aici mijlocul de aur? 

Părerea mea este că nu, fiindcă totul depinde de situație și ce stă în joc. Este bine să înțelegem importanța lucrurilor pentru care luptăm și nivelul de energie pe care trebuie să-l depunem. Realitatea este un spațiu relativ închis, tot ce oferi vei primi înapoi. Ea răspunde ca un expander, care se deformează prin întindere și revine la forma sa inițială. Multe pot fi obținute datorită persistenței, dar multe pot fi și pierdute.

Focusarea pe obiectul final, nu trebuie să excludă în sine călătoria de a ajunge la destinație. Adesea compromisul servește drept pavaj pentru manifestarea unei persistențe sănătoase.

Poți obține orice, prin mii de modalități. Persistența pornește ca energie de a încerca de o mie de ori pentru a obține un rezultat pozitiv. Exact ca și Thomas Edison când a inventat becul. 

Persistența vine ca încă un instrument pentru a te cunoaște pe sine. Nu știi cine ești? Încearcă să obții ceea ce dorești și observă ce acțiuni întreprinzi pentru aceasta, în mare măsură ele și vor reda natura ta adevărată. 

Pentru a te cunoaște pornește în căutarea provocărilor.

Este o afirmație destul de stranie din mai multe puncte de vedere. Eu de multe ori îmi pun întrebarea: oare de ce trebuie să ne cunoaștem pe sine? Un alt punct straniu: de ce anume prin provocări te poți cunoaște?

Nu era oare mai simplu să te cunoști, fiind în zona de confort? Fiind în homeostază nu depunem atât de mult efort pentru a ne zădărnici cutia de potențial. 

De mici ne naștem cu dorința de a cunoaște lumea. În familie aflăm care ne sunt limitele și ce ne este permis. Când vine adolescența devenim rebeli și mergem contra tot ce-am învățat de mici copii. După majorat înțelegem că ceea ce ne ziceau părinții nu este atât de greșit totuși și încercăm să căutăm iz de înțelepciune în moștenirea lor. Pe la 27-28 de ani, când personalitatea este aproape formată privim aceleași lucruri, dar cu ochi diferiți. Începem a vedea prin propria experiență, că totuși moștenirea părinților este valoroasă, dacă este pusă în valoare. Există o multitudine de cunoștințe pe lumea aceasta, dar puțini care le pot adapta realității în care trăiesc. 

Arta cunoașterii de sine nu se limitează la cunoștințe și interpretarea lor, dar la mult mai multe lucruri. Printre care fac parte și provocările. Adesea auzim că trebuie să ieșim din zona de confort, dar nu prea am găsit o explicație sănătoasă pentru aceasta. 

În sine ieșirea din zona de confort, pentru mine semnifică descoperirea unei lumi noi, atât interioară cât și exterioară. Adaptarea către lucruri noi este în sângele nostru, fiindcă așa au trăit strămoșii noștri. Erau vânători și mereu în explorare, pentru a găsi hrană și adăposturi noi. De la ei am moștenit un potențial enorm, a cărui capacitatea nu o poate măsura nimeni. Iată de ce copiii de mici sunt niște exploratori înnăscuți, fiindcă sunt conduși de o energie, pe care nu o pot înțelege. E vorba de instinct și acesta nu trebuie inhibat. E naiv să credem că generația nouă obțin doar genele părinților. În ei trăiesc gene a multiple generații cu tot potențialul lor.

Strămoșii noștri merită puțin respect din partea noastră și promisiunea că vom valorifica moștenirea lor. Putem face acest lucru prin faptul că vom începe să ascultăm intuiția și să explorăm potențialul personal. Sigur cunoști ce ai dori să faci mai bine, sau cu ce ai începe. E timpul să te apuci de treabă, fiindcă ești rezultatul a peste 20 de milioane de ani de evoluție. Așa o investiție merită a fi pusă la lucruri mărețe, nu la lucruri efemere. 

Când vine momentul oportun pentru a deveni curajoși?

Sincer, acest moment depinde de diferiți factori, cum ar fi societate, familie, prieteni, partneri de viață, data de naștere, ce pașaport deții și multe altele. 

Însă, indiferent de toate puțini vorbesc despre faptul că oamenii nu se nasc curajoși. Aceasta este o calitate care trebuie să o înveți prin metode dureroase, dar cu pași mici. Anume curajul ne ajută să învățăm să mergem, sau să vorbim. Datorită acestei calități ajungem până la maturitate și ne mândrim de cele mai frumoase momente din viața noastră. 

Momentul oportun pentru a fi curajos este atunci când tu decizi să fii. Începe cu ceva ce nu-ți pare foarte dificil, dar necesită puțin curaj.

Pașii mici sunt calea pentru a deveni viteaz și neînfricat, iar aceasta nu înseamnă că frica lipsește. În practică frica și curajul trăiesc în același timp, fiindcă sunt puse în mișcare de aceleași mecanisme biologice. 

Unele din cele mai frumoase momente din viața noastră vor fi acelea în care am ales să fim curajoși. Să fii fricos este simplu, dar curajul necesită efort.