Campanii de marketing – analiză și idei

Am decis să analizez pe scurt unele campanii de marketing organizate de două companii din Moldova.

  1. Orange Moldova – au lansat campania dedicată ”Carlas Dreams”. Un pas foarte bun luând în calcul popularitatea trupei și recunoașterea brandului cu ”glugă”. Ne învață să selectăm corect ”personalitățile” pentru campaniile noastre.
  2. Enter – mi-a plăcut foarte mult campania realizată de Crăciun. Au creat un video simplist și plin de emoții. Au schimbat percepția despre ei și ne-au adus o mulțime de emoții pozitive. Ne învață că emoțiile pozitive și frumoase mereu prind bine la public.

Este dificil să măsori impactul unei campanii, dar oricare ar fi el, trebuie să corespundă cu obiectivele companiei și să fie aproape de clienții noștri.

*Mulțumesc Unsplash.com pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

#DesignDays – mi-a oferit peste așteptări

Participarea la acest eveniment mi-a oferit peste așteptări. Am venit cu dorința de a cunoaște mai multe despre lumea design-ului, dar am aflat cum să construiesc un sistem de lucru, care instrumente să utilizez, cum să stabilesc priorități, ce greșeli pot fi omise în procesul de lucru și de ce este foarte important să schițez un plan. Am discutat cu designeri exprimentați și am reușit să pun întrebările la care demult căutam un răspuns. Nu pot spune că a fost un seminar sau training, mai degrabă a fost o discuție la care fiecare participant contribuia cu propria experiență. În două zile am creat un produs real și la fiecare etapă de dezvoltare, echipa designerilor de la YOPESO oferea feedback și sugestii. 
Oricare ar fi proiectul la care voi lucra, la sigur voi căuta să schițez un minim prototip viabil, care va putea fi prezentat clientului pentru a aprecia capacitatea de vânzare și utilitate. 
Nu a fost nevoie să fiu experimentat în design sau photoshop ca să particip la acest eveniment. Comunitatea m-a ajutat pe deplin să înțeleg ce înseamnă să fii designer și care sunt procesele cele mai importante. La acest eveniment mi-a apărut dorința să studiez mai aprofundat UX design-ul. Am decis să încep să studiez photoshop-ul și să citesc tot ce găsesc despre design. Nu sunt sigur că voi deveni un designer bun sau rău, dar vreau să investesc în această idee. Mereu am crezut că este o idee bună să participi la evenimente tematice. După părerea mea, anume la așa evenimente ai șansa să descoperi noi oportunități.
Voi reveni cu detalii referitor la studierea design-ului.

Următorul eveniment organizat de YOPESO este unul la care sigur voi participa. Mulțumesc foarte mult, echipei de organizare. 
Apropos, următorul eveniment este CodeWăi din data de 3 decembrie.

*Mulțumesc YOPESO, pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.

Berea EI, B-E-R-E

Ce reprezintă consumul de bere pentru țara noastră?

O întrebare care creează dileme în capul fiecăruia, mai ales mitul că berea consumată fără vodkă sunt bani aruncați în vânt. Suntem o țară în care cultura încă nu și-a găsit cămara sa în casa mare și nici rolul în familia mare a culturii Moldave. Suntem atât de încurcați încât dezvoltăm subculturi noi și împrumutăm de la vecini.

Nu m-am gândit niciodată că consumul de bere poate fi interpretat ca o artă, însă astfel a fost prezentată cultura consumului de bere din Moldova, de către Nadejda Onescu. Mai exact nu a fost o redare prin cuvinte a statului berei ca artă, dar indirect prin dedicarea cu care această doamnă vorbește despre pasiunea sa față de consumul și producția de bere.

Citez din discuția cu ea: “Așa era berea noastra, cu gust de pește si cu mult miros specific simțit de la distanță.”

Industria berii a trecut prin mai multe etape de dezvoltare pe teritoriul Republicii Moldova, însă factorii care au contribuit la dezvoltarea ei au fost mereu diferiți.

Factorii promotori au fost:

  • Dorința bărbaților de a consuma berea a stimulat dezvoltarea industriei;

  • Diluarea berii pentru a face un ban.

Unele secrete ale berii sunt:

  • Berarul face berea, barmenul dă berii viață;

  • Mâncarea tradițională merge mână în mână cu berea;

  • Berea mixa se bea în Cehia și este o tradiție venită de acolo;

  • Condițiile de păstrare, mâncarea, localul, dispoziția, dorința, influențează gustul berii;

  • Drojdia se schimbă o dată la 5 generații;

  • Apa 🙂

  • Berea nu suportă transportul la distanțe lungi;

Idei inovative pentru Moldova sunt:

  • Localurile dedicate unui anumit tip de bere;

  • Cultura consumului moderat de bere poate fi dezvoltată de fiecare din noi.

Astfel cum și Baronul Ringhoffer împreună cu țapul său de la Fabrica din Cehia, au decis pe data de 15 decembrie 1874, să înființeze prima berărie, de la care și a pornit brandul Kozel.

Dezvoltarea oricărei culturi din Moldova se bazează pe oamenii care o vor susține, deci de ce să nu mai servim o bere bună uneori?

*Mulțumesc Unsplash.com, pentru imagine.

Îți mulțumesc ție că ai fost pe aici, sper să revii curând.

Îndemn: Nu înceta să înveți și să fii curios, caută răspunsuri și primește plăcere.