Categories
Personal Development Social

În amalgamul de variabile necunoscute poate fi găsită piatra filozofală.

Există acea piatră filozofală, nirvana, karma și toate cele promise în multiplele istorii citite. Există, fiindcă toți ne dorim să atingem ceva neobișnuit, care să ne facă viața mai simplă și perfectă, exact așa cum ne dorim. Există, fiindcă de ce ar mai avea sens tot ceea ce noi facem?! 

Nu vă pare o idee învechită și vândută prea multe decenii?! Poate pentru strămoșii noștri era mai simplu să creadă în astfel de idei pentru a-și găsi sensul existenței?! Cine știe, oricum nu-i putem întreba. Indiferent de ce ideii ne ajută să ne mișcăm înainte, toate ne aduc liniștea în lumea imperfectă și plină de necunoscute. 

Oricât de multe n-am cunoaște, oricum ne simțim limitați în comparație cu întreaga lume. Oricum, există mult prea multe necunoscute ca să le putem stăpâni pe toate. 

Poate totuși existența constă în aceea ca să învățăm să trăim cu necunoscutul și să-l facem prieten?! Dacă am privi existența din perspectiva că am trăi mai multe de o sută de ani, oare ne vom schimba viziunea asupra activității noastre de zi cu zi?!

Totuși suntem într-un război și avem de câștigat bătălii zilnice pentru a face ordine în viața și activitatea noastră.  

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship

De ce să lucrezi în companii mari?

O companie mare poate să-ți ofere o mulțime de posibilități, pe când și alte oferte sunt tentante. Mulți și-ar dori să devină antreprenori sau freelanceri, ca să fie proprii șefi și stăpâni pe timpul lor, ceea ce este o iluzie. În mare parte suntem stăpâni asupra faptului cum ne folosim timpul, fiindcă proiectele sau afacerile reies din necesitatea consumatorilor. La baza alegerilor profesionale stă și motivul financiar, dar să nu uităm că nu doar el stă în frunte clasamentului, după ce avem destui bani, ce să ne mai dorim?! 

Cea mai mare valoare este interacțiunea cu oamenii și cunoștințele pe care ei le dețin. Aceste cunoștințe ne pot ajuta atât pe plan profesional, cât și personal. Dacă să fii atent și deschis, poți să înveți foarte multe de la colegii tăi. O companie mare și profesionistă îți poate oferi o multitudine de astfel de oportunități. 

Probabil ține mai mult de perioada profesională prin care treci, ca să poți decide de ce ai anume nevoie. Când ești începător interacțiunea zilnică cu persoane mai deștepte ca tine poate avea un impact enorm în creșterea ta profesională. Însă, când ai atins un nivel înalt de profesionalism, poate e timpul să crești o afacere?! 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Entrepreneurship Personal Development

Pilonii unei munci oneste

  • Să vorbești adevărul. 
  • Să faci maxim efort. 
  • Să fii transparent, chiar și atunci când ai greșit sau nu cunoști ceva. 
  • Să înveți din greșeli. 
  • Să fii mereu deschis să ajuți. 
  • Să conduci din culise, nu să ceri primul laude și aprecieri. 
  • Să facilitezi procesul de învățare pentru colegii tăi. 
  • Să fii mereu acolo, unde cineva are nevoie de tine. 
  • Să fii apreciat financiar. 
  • Să nu tolerezi prostia și minciunile. 
  • Să înveți mereu de la cei din jur. 
  • Niciodată să nu devii satisfăcută de sine și ceea ce ai obținut, mereu să cauți ce urmează. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development

Așa chip frumos, dar așa mai pute.

Să admitem că oamenii sunt buni la suflet și ne vor binele este o mare minciună. De fapt, este mai mult o excepție de la regulă. O regulă, care a fost umflată de către societate, cărți și alți factori. Bula de săpun, care ne spune că oamenii sunt buni explodează în momentul în care cineva ne trădează. În momentul în care înțelegem că toate vorbele părinților, care ne spuneau să fim persoane bune, sunt doar iluzii. În aceste momente naivitatea, crescută ani la rând, ne convinge că totul este o risipă și nu are rost să fii bun. Ori, lovitura este atât de puternică încât ne pierdem în naivitatea proprie și nu mai avem încredere în sine, în puterea noastră de a selecta binele de rău. 

Toate aceste lucruri sunt extrem de triste. Și poate te întrebi: pentru ce să te gândești la așa lucruri?! De fapt, totul este foarte simplu, deoarece naivitatea și bunătatea sunt calități cu o energie intensă, care ne pot ajuta să construim lucruri și relații durabile. Și dintre toate sfaturile primite de mici, era important să ni se spună că totuși lumea este foarte crudă și dură.

Că dacă cineva va putea să se gândească la el mai întâi, atunci o va face. Că dacă vrei să fii un om bun, trebuie să-ți crești niște dinți enormi și să fii foarte periculos, ca orice persoană rău intenționată să înțeleagă că nu ești un om ușor de manipulat. Niciodată nu va fi problema în oamenii răi, dar în oamenii buni, care cred că există doar oameni buni. În acei care refuză să admită că mai întâi de toate ca să fii bun, trebuie să poți selecta oamenii răi. 

Adesea întâlnești oameni, care propun idei stupide, sunt rău intenționați, și înțeleg că ceea ce fac este în detrimentul cuiva, dar oricum continuă să facă aceasta. Nu poți construi ceva sănătos din celule defecte sau moarte. Nu există compromis: fie faci lucrurile corect, fie deloc. 

Să înveți să depistezi paraziții, leneșii și pe cei toți rău intenționații este o calitate cheie, pentru un echilibru sănătos între viața ta personală și lumea dimprejur. 

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.

Categories
Personal Development Social

Transcenderea potențialului în deprinderi reale

Există partea conștientă în care transcendem potențialul în realitate și partea de obișnuință în care facem lucrurile repetitive ca să menținem realitatea propriu-zisă. 

Ce ar însemna toate acestea în cuvinte mai simple?! 

În fiecare zi realizăm o multitudine de acțiuni din deprinderi formate prin experiențe și acțiuni realizate în trecut. Ele ne oferă un anumit nivel de performanță, dar ne țin legați de ceea ce cunoaștem deja. Pentru a descoperi lucruri noi nu putem să rămânem în rutină, dar trebuie să ne mișcăm pe partea conștientă, unde ieșim din zona de confort ca să învăța lucruri noi. De ce este atât de dificilă ieșirea din zona de confort?! Fiindcă, incertitudinea ne blochează, ne amintește despre perioadele când am eșuat și totul mergea prost. 

Iată de ce nu ne putem afla pe ambele maluri în același timp. Nu putem să învățăm lucruri noi și nu putem să solicităm obiceiurile vechi. Este nevoie să rezervăm blocuri de timp separate pentru ambele lucruri. Dacă le vom mixa vom ajunge pe un teren de haos, unde nu mai înțelegem ce cunoaștem și ce este potențial.

*drepturi de autor pentru iconița din imagine.